14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVor personal medical, dar nu au bani de salarii

Vor personal medical, dar nu au bani de salarii

La spitalele din Craiova se vorbeşte mereu de o criză de personal medical, însă, dacă s-ar da liber la angajări, nici o unitate nu şi-ar permite să plătească salariile nou-veniților

Anul 2012 ar putea aduce angajări în sistemul public de sănătate. Un proiect de hotărâre de guvern privind ocuparea posturilor vacante din sistemul sanitar a fost deja întocmit de Ministerul Sănătăţii, iar unităţile medicale de stat ar putea scoate la concurs posturile de care au nevoie şi care au fost blocate după aprilie 2009. Condiţia este însă clară: unitatea să se încadreze „în cheltuielile de personal aprobate prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, potrivit surselor de finanţare“, după cum se precizează în proiectul de hotărâre de guvern.
„Propunerea este pe site-ul Ministerului Sănătăţii la transparenţă decizională. Dacă apare acolo, o să se aprobe. Se vor debloca posturile din sistemul sanitar, dar nu vei putea angaja decât dacă faci dovada că ai cu ce să plăteşti salariile, fără să depăşeşti acel plafon de 70 la sută impus de lege. Cine va face solicitarea va trebui să o fundamenteze foarte bine, pentru că astfel nu se aprobă. Trebuie să se încadreze în normativ şi în buget, pentru că ocuparea posturilor se face pe răspunderea ordonatorilor principali de credite“, a explicat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. Acesta a mai menţionat că şi la DSP este nevoie de personal, în speţă de economişti. 

 Fără angajări la Spitalul de Urgență

 Dacă va fi adoptată, hotărârea de guvern nu ar putea ajuta prea mult spitalele din Craiova. Asta pentru că unităţile medicale din Bănie nu îşi permit să mai plătească salarii în plus, deşi peste tot se vorbeşte de o criză de personal medical. Cu excepţia Spitalului de Urgență, unde conducerea susţine că unitatea poate funcţiona la fel ca şi până acum, la celelalte spitale ar fi nevoie şi de alţi angajaţi. „În prezent, la noi nu se pune problema de aşa ceva. Funcţionăm aşa cum suntem acum“, a precizat conf. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgență Craiova.
O situaţie similară se întâlneşte şi la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. Conducerea de aici susţine că personalul actual dă posibilitatea unităţii să funcţioneze „nu bine, dar binişor“, după cum s-a exprimat managerul spitalului, dr. Luiza Popa. Unitatea ar avea însă nevoie de personal de specialitate pe psihiatrie. „Noi avem personal, la limita inferioară, e adevărat, însă putem funcţiona, nu bine, dar binişor. Există totuşi şi un deficit, dar pe personal de specialitate, pe psihiatrie. Ne-ar trebui un psiholog şi un sociolog, pentru că avem mult de lucru pe anchete sociale, pe probleme ale copiilor“, a mai precizat dr. Luiza Popa.  

„Vrem să angajăm, dar să vedem dacă putem“

Alte două unităţi medicale din Craiova, aflate în subordinea primăriei, sunt în situaţia de a avea mare nevoie de personal. Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumofiziologie „Victor Babeş“ se plânge că are cea mai scăzută rată de salariaţi, însă nu poate vorbi de angajări în masă. Asta pentru că nu-i permite bugetul. „Avem nevoie de personal, pentru că suntem spitalul cu cea mai scăzută rată de salariaţi. Vrem să angajăm, dar să vedem dacă şi putem, dacă ne permit condiţiile din actul normativ. Problema este procentul de 70 la sută din cheltuieli pe care nu am voie să-l depăşesc cu fondul de salarii. Aşa mă obligă legea“, susţine dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova.
Acesta susţine că ştie, pe secţii, ce posturi deficitare are, dar că este sceptic în privinţa angajărilor. „Vom analiza bine hotărârea, să vedem în ce măsură mai putem angaja personal. Ştiu necesităţile, dar nu am făcut o analiză definitivă. Sunt sceptic în ceea ce priveşte cantitatea de personal angajat“, a adăugat dr. Iulian Diaconescu.

„Poate când ne va arde buza să solicităm un post“

La Spitalul Municipal „Filantropia“, situaţia pare bătută în cuie. Indiferent de hotărârea guvernului, unitatea nu poate face angajări. Iar nevoia de personal este foarte mare aici, conform managerului spitalului, dr. George Bogdan Ungureanu. „Noi depăşim procentul de 70 la sută cu bugetul de cheltuieli cu salariile, aşa că nu ne încadrăm la acest proiect. Şi anul trecut am depăşit acest procent, deci suntem legaţi de mâini şi de picioare. Poate când ne va arde buza şi va fi o necesitate extremă să putem solicita un post, cu aprobarea primăriei“, a spus dr. George Bogdan Ungureanu. „În rest, la noi se poate vorbi de un deficit cronic de personal. Avem nevoie de infirmiere, de îngrijitoare, dar şi de medici. La neonatologie, spre exemplu, avem doar patru medici, iar în norme scrie că trebuie cel puțin opt“, a adăugat managerul Spitalului Municipal „Filantropia“. 
Şi la Serviciul de Ambulanţă Dolj este nevoie de personal. „Deficit de personal există. Avem nevoie de asistenţi, de ambulanţieri, dar cea mai acută este lipsa de medici din substaţii“, a precizat Iulia Stănculescu, director medical interimar la Serviciul de Ambulanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS