19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNu mai avem de unde să luăm bani

Nu mai avem de unde să luăm bani

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat într-un interviu că sistemul sanitar actual şi-a atins limitele financiare maxime şi că nu mai sunt cetăţeni care să poată fi impozitaţi. De altfel, potrivit lui Duţă, majorarea taxelor, a CAS-urilor nu reprezintă o soluţie oportună în prezent.
Pacienţii vor fi obligaţi să meargă la controlul obligatoriu, iar dacă nu o vor face vor plăti din buzunar serviciile din pachetul de bază în cazul în care se îmbolnăvesc.
Lucian Duţă subliniază în interviu că statul rămâne principalul element de control al activităţii medicale şi că pacienţii nu va trebui să meargă să plătească pentru asigurările obligatorii nimic în plus. Banii ar fi colectaţi ca şi până acum de ANAF, vor fi daţi CNAS, care pe criterii absolut transparente şi obiective îi va da în administrare către casele private, a mai spus preşedintele CNAS. Pacienţii vor avea dreptul să se înscrie la ce case private vor dori, iar cei care nu vor opta vor fi repartizaţi automat către casele private. Casele private ar putea să intre în funcţiune în termen de un an – un an şi jumăte, după ce legislaţia secundară va fi gata, a adăugat şeful CNAS.
Duţă a precizat că noul sistem urmăreşte spargerea monopolurilor, în condiţiile în care, în prezent, există două mari monopoluri: al Casei Naţionale de Asigurări şi al sistemului spitalicesc. Totodată, transformarea spitalelor în fundaţii sau în alte structuri va garanta atragerea de fonduri suplimentare şi schimbarea sistemului de salarizare al medicilor, pentru că medicii vor avea contracte directe cu casele de asigurări, drept care casele de asigurări îşi vor căuta acei doctori competenţi care garantează că pacienţii vor avea servicii medicale de calitate.
În ceea ce priveşte SMURD, Duţă a spus că acesta a fost înfiinţat ca fundaţie, dar are acces la banii publici, nefiind controlat însă, de nimeni, în prezent. Totodată, preşedintele CNAS a subliniat că în noua lege nu este vorba nici de desfiinţarea SMURD-ului, nici de privatizarea sistemului de urgenţă, ci de faptul că statul controlează în continuare sistemul de urgenţă.
• Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS