19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei Concordiei Chiajna

Fotbal – Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei Concordiei Chiajna

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei Concordia Chiajna, înlocuindu-l pe Laurenţiu Diniţă, care şi-a dat demisia după remiza din meciul cu Sportul Studenţesc, scor 2-2, informează site-ul oficial al grupării din Chiajna.

"Proiectul Concordia Chiajna continuă începând de azi cu Laurenţiu Reghecampf. Am mare încredere că vom fi pe drumul cel bun, în afară de faptul că vrem împreună să redresăm corabia, am mari aşteptări de la el pentru că este un tehnician din generaţia tânără. Reghecampf are mână liberă să îşi aleagă staful tehnic şi să ne prezinte în cel mai scurt timp proiectele sale. Sper ca până la 5 ianuarie, când se reuneşte lotul, să avem toate elementele puse la punct", a declarat preşedintele grupării Concordia Chiajna, Mircea Minea.

Tehnicianul Laurenţiu Diniţă a anunţat că demisionează de la conducerea tehnică a echipei Concordia Chiajna, sâmbătă, după meciul cu Sportul Studenţesc, scor 2-2, în care elevii săi au jucat în superioritate numerică din minutul 65 şi nu au reuşit să învingă, deşi au condus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS