O echipă internațio-nală de fizicieni a anunțat joi că a înregistrat particule subatomice care se deplasează cu viteză mai mare decât cea a luminii, descoperire care ar putea răsturna una dintre teoriile fundamentale din fizică, formulată de Albert Einstein, relatează Reuters.
Antonio Ereditato, purtător de cuvânt al echipei, a declarat că măsurătorile au durat peste trei ani, iar rezultatele au fost verificate de circa 15.000 de ori. Acestea arată că neutrinii trimiși de la CERN, lângă Geneva, până la laboratorul din Gran Sasso, în Italia, au ajuns cu 60 de nanosecunde mai repede decât ar fi făcut-o lumina (care are o viteză de aproape 300.000 km/s). „Avem mare încredere în rezultatele noastre. Am verificat și reverificat orice ar fi putut să afecteze măsurătorile, dar nu am găsit nimic. Așteptăm acum ca alți colegi să le verifice independent“, a declarat Ereditato.
Dacă se va confirma, descoperirea va răsturna teoria formulată în 1905 de Albert Einstein, care susține că viteza luminii este o „constantă cosmică“ și nimic în univers nu se poate deplasa mai rapid. Un total de 15.000 de neutrini, particule care străbat universul, au fost lansați pe o perioadă de trei ani de la CERN la Gran Sasso, aflat la 730 km distanță, unde au fost captați de detectori uriași. Lumina ar fi parcurs distanţa în circa 2,4 miimi de secundă, însă neutrinii au făcut-o cu 60 de nanosecunde – sau 60 de miliardimi dintr-o secundă – mai puțin decât lumina. „Este o diferență foarte mică, însă la nivel conceptual este incredibil de important. Descoperirea este atât de surprinzătoare încât, pentru moment, toată lumea trebuie să fie foarte prudentă“, a mai spus Ereditato.
Cercetătorul a refuzat să speculeze pe marginea a ceea ce ar putea însemna dacă alți fizicieni, care vor fi informați oficial la o întâlnire de la CERN, vor descoperi că măsurătorile experimentului comun CERN – Gran Sasso – numit OPERA – sunt corecte. „Nu vreau să mă gândesc la implicații, suntem oameni de știință și lucrăm cu ceea ce cunoaștem“.
Mai multe lucrări din literatura științifico-fantastică sunt bazate pe ideea potrivit căreia, dacă bariera vitezei luminii poate fi spartă, călătoria în timp ar putea deveni, cel puțin la nivel teoretic, posibilă, notează Reuters.
Existența neutrinului, o particulă subatomică elementară cu o masă foarte mică, creată prin dezintegrare radioactivă sau în reacții nucleare precum cele care au loc înăuntrul Soarelui, a fost confirmată prima dată în 1934, însă continuă să fascineze fizicienii. Poate trece prin materie fără să fie detectat, chiar și pe distanțe lungi, și fără a fi afectat. Milioane de neutrini trec prin corpul uman în fiecare zi, spun oamenii de știință. Pentru a ajunge de la CERN la Gran Sasso, neutrinii au trecut prin apă, aer și piatră.
• Hotnews
Cercetătorii au descoperit particule cu viteza mai mare decât cea a luminii
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

