12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: Iuşcenko vrea ca Putin să fie martor în procesul împotriva Iuliei Timoşenko

Ucraina: Iuşcenko vrea ca Putin să fie martor în procesul împotriva Iuliei Timoşenko

Fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Iuşcenko, care a depus mărturie împotriva fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, susţine că în acest caz trebuie chemaţi Vladimir Putin şi şeful Gazprom, Aleksei Miller, informează Hotnews.ro care citează Gazeta.ru. În anul 2009, când s-a semnat un contract de furnizare de gaze între Kiev şi Moscova, Iuşcenko era preşedintele Ucrainei, iar în audierile de miercuri acesta a fost martorul cheie al acuzării. Fostul preşedinte ucrainean a evitat anterior să se prezintă în instanţă şi a apărut în faţa completului de judecată abia după ce a primit ameninţări cu aducerea forţată. "Mă adresez tribunalului cu rugămintea de a analiza posibilitatea chemării în calitate de martori a lui Vladimir Putin şi Aleksei Miller, participanţi la negocierile din 2009. Fără ei, adevărul nu poate fi scos la lumină în acest caz", a afirmat Iuşcenko în faţa instanţei.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko este judecată pentru abuz de putere, fiind învinuită că a semnat, din proprie iniţiativă, directivele pentru semnarea contractelor de gaze, document care venea în contradictoriu cu directivele prezidenţiale publicate cu câteva săptămâni înainte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS