17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlooo, s-a inundat parcarea!

Alooo, s-a inundat parcarea!

Primăria Craiova îndeamnă cetăţenii să anunţe telefonic autorităţile de fiecare dată când ploile inundă parcările din faţa blocurilor.
După ce ploile au transformat în mai multe rânduri unele parcări din cartierele Băniei în adevărate piscine, municipalitatea a găsit, în primă fază, o soluţie pentru remedierea rapidă a situaţiei: apelează la spiritul civic. Printr-un comunicat emis ieri, Primăria Craiova ţine să anunţe cetăţenii că „în situaţia în care, în urma ploilor, parcările de la blocuri se inundă, pot suna nonstop la numerele de urgenţă: 0251/984 – Telefonul Cetăţeanului sau la 0251/422116, 0251/422117, 0251/422119 – Dispeceratul Companiei de Apă «Oltenia»“.
„Craiovenii trebuie să ne ajute cu aceste apeluri. Vom scurta în acest fel timpul de acţiune. Imediat ce vom afla unde sunt probleme se va interveni pentru rezolvarea lor. Este important ca oamenii să comunice direct cu noi prin aceste numere de telefon, pentru a ne putea implica rapid şi eficient“, a precizat  viceprimarul Mărinică Dincă, potrivit comunicatului mai sus-menţionat.
Compania de Apă „Oltenia“ este prima care intervine în astfel de cazuri, pentru a scoate apa şi desfunda canalele, „iar apoi reprezentanţii primăriei vor rezolva tehnic aceste probleme“, după cum se arată în respectivul comunicat. Ultima dată când Compania de Apă a intervenit într-o parcare devenită subacvatică s-a întâmplat vineri seară, în Craioviţa Nouă, unde apa a fost scoasă cu o vidanjă. Surse din cadrul primăriei susţin însă că, pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, edilii oraşului vor avea o întâlnire cu constructorii, iar aceştia vor fi obligaţi să refacă lucrările la care nu s-au respectat datele din proiect.  

„Vina este a constructorului“

Compania de Apă spune că va interveni de fiecare dată când va fi solicitată, însă vina pentru situaţia în cauză aparţine constructorului care a amenajat sau reabilitat parcarea. „Dacă ni se cere ajutorul, vom interveni, dar nu este vina noastră că acele parcări se inundă, ci a constructorului care nu a respectat proiectul. Fie canalizările nu sunt bine dimensionate, fie panta de scurgere nu e bună“, a spus Doru Buruiană, directorul Companiei de Apă „Oltenia“.
Acesta susţine că are evidenţa parcărilor care se transformă în piscine atunci când plouă, după ce s-a intervenit pentru a se scoate apa, şi că nu mai vrea să se amenajeze vreo parcare fără intervenţia în prealabil a companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII