9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu blocat strada cu tirul

Au blocat strada cu tirul

Şoferii care au trecut ieri-dimineaţă prin zona Podului Viorele din Craiova au avut marea surpriză să constate că nu prea aveau cum să iasă dinspre Râului către strada Brestei. Motivul: un tir şi un camion parcaseră… unul lângă altul. Mai precis, în faţa depozitului de materiale de construcţii situat la intersecţia străzilor Elena Teodorini şi Bucovăţ era oprit pe carosabil, lângă trotuar, tirul  cu numărul de înmatriculare DJ-28-AMG, iar alături de el staţiona camionul cu numărul IF-11-AMG, având şi remorcă înmatriculată B-93-BOH.
Din cauza lor, dar şi a unei grămezi de nisip aşezate pe carosabil, dar pe celălalt sens de mers, circulaţia se „gâtuise“, spre disperarea şoferilor care folosesc strada Elena Teodorini drept scurtătură către Brestei şi centru. „Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Mereu sunt camioane care opresc aiurea în faţa acestui depozit de materiale de construcţii“, a susţinut Marius P., unul dintre şoferii afectaţi de această formă inedită de parcare a camioanelor.

„Vom avea în atenţie această zonă“

Dintre zecile de maşini care au trecut cu greu pe lângă tir şi camion s-au găsit câţiva şoferi care să anunţe Poliţia Rutieră. Imediat, un echipaj a fost dirijat către intersecţia cu pricina, însă tocmai în acel moment conducătorul camionului cu remorcă îşi schimbase poziţia, încercând să intre cu spatele în curtea depozitului. Mai puţin de un minut a lipsit ca el să se aleagă cu amendă.
„În acea zonă nu sunt montate indicatoare care să restricţioneze accesul autovehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone, iar staţionarea este permisă atunci când acestea trebuie să aducă sau să ia marfă. Totuşi, staţionarea unui autovehicul în dreptul altuia, având ca efect îngreunarea circulaţiei, nu este permisă, fapta putând fi sancţionată cu două puncte de amendă, adică 134 de lei, şi încă două puncte de penalizare. În cazul de faţă, şoferul nu a fost însă amendat, întrucât se pusese în mişcare înainte de sosirea echipajului de poliţie, dar vom avea în atenţie această zonă, astfel încât să nu se staţioneze neregulamentar“, a promis comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII