CFR se pregăteşte pentru sezonul estival

Autori


CFR Călători suplimentează, în sezonul estival 2011, 54 de trenuri pentru legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, astfel că din 17 iunie toate trenurile care circulă până la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia. Potrivit mediafax.ro, cele 54 de trenuri vor face legătura între Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia, se arată într-un comunicat de luni al CFR Călători.

În perioada 17 iunie-12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la/de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară, vor fi introduse în circulaţie treptat.


Şi în acest sezon estival se va asigura legătura către Delta Dunării prin oraşul Tulcea, prin două perechi de trenuri accelerat, iar CFR GEVARO va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa/Mangalia şi Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord şi Iaşi.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 mai 2011

Actualitate

» Fotbal – Emil Săndoi: Nu ştim nimic despre Kazahstan
» Handbal (f) – Valeria Beşe, deranjată de atitudinea conducătorilor de la Oltchim
» Medicii de familie, obligaţi să stea cu o oră mai mult la cabinet, de la 1 iunie, potrivit noului contract-cadru
» CFR se pregăteşte pentru sezonul estival
» Distribuirea vinietelor începe după 15 iunie
» Berlusconi: Susţinem aderarea României în acest an la spaţiul Schengen
» Fotbal – Dragomir: Nu mai contează rezultatul cu Bosnia, oricum nu ne calificăm
» Plenul Senatului a respins două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului
» Noul Ford Focus – maşina inteligentă
» Salariile mici gonesc medicii din ţară
» Proiectul de lege ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur, adoptat pe articole de deputaţi
» Târgu Jiu: Impozitele rămân la fel în 2012
» Târgu Jiu: Amenzi pentru cei care claxonează nejustificat
» Dosarul în care Genică Boerică este cercetat pentru vătămare corporală a fost înregistrat la Parchet
» Traian Băsescu a pierdut procesul deschis împotriva deputatului Mugurel Surupăceanu
» “Ziua Mondială fără Tutun”, sărbătorită şi în judeţul Dolj
» Fotbal – Safet Susici: Ideal ar fi să câştigăm la Bucureşti, dar e bun şi un punct
» Taxa de barieră din stațiunea Mamaia a fost desființată
» Gorj: O fată 13 ani, salvată de la înec de un tânăr care a sărit după ea în râul Jiu
» Igaş: Angajaţii MAI vor primi salarii reduse cu 30 la sută în decembrie dacă nu vor fi restructurări
» Handbal (f) – Bogdan Burcea, noul antrenor al echipei SCM Craiova

Local

» Boerică a lovit şi a fugit
» Ştefan Bănică, concert la Craiova
» Cei mai rapizi poştaşi din Oltenia
» Legaţi cu de-a sila de Termoficare
» Zgomotul, inamic public
» Cum a fost confiscată gloria Ştiinţei

Dolj

» Poliţia doljeană, chemată în instanţă

Gorj

» A dispărut de acasă
» Scurte ştiri
» A murit din cauza unei asfixii mecanice

Sport

» Găzarii, perdanţi la Mioveni
» Messi se gândeşte la sezonul viitor
» Barcelona e „regina“
» Manolescu, campion la juniori
» Spadasina Loredana Iordăchioiu s-a căsătorit
» Gorjenii, consolaţi cu participarea în cupele europene
» „Pandurii, o echipă cu băieţi minunaţi!“
» Mititelu, în „război“ cu propriii fotbalişti

Bani & Afaceri

» Străini cu afaceri româneşti
» Banii de la FMI, BM şi CE s-au dus în finanţarea deficitului bugetar

Magazin

» Pasiuni de miliardari
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Premiu pentru Halle Berry
» Alexandra Stan, urmărită de poliţie în noul videoclip
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!

Top