20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateModificări aduse calendarului şcolar

Modificări aduse calendarului şcolar

Structura anului şcolar 2011-2012 va fi modificată faţă de cea a anului în curs, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată. „Subliniez faptul că numărul de zile de şcoală va fi identic cu cel din anul şcolar 2010-2011“, a declarat ieri ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.
Vacanţa de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie. O altă noutate pe care o va aduce noua structură a anului şcolar este aceea că, în săptămâna de dinaintea vacanţei de primăvară, elevii vor participa la acţiuni extraşcolare şi extracurriculare, intervalul cu pricina numindu-se „Şcoala altfel“.
„Menţionez că «Şcoala altfel» este un program obligatoriu. În săptămâna respectivă, elevii se vor implica în activităţi culturale, sportive sau de voluntariat. Tot în acea perioadă, vor avea loc şi fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Elevii care nu vor participa la olimpiadă vor avea şansa de a se afirma într-un alt domeniu şi chiar să-şi descopere anumite talente“, a explicat ministrul.
În anul şcolar 2011-2012, primul semestru va începe pe 12 septembrie şi se va încheia pe 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între 16 ianuarie şi 22 iunie.
Ministrul Funeriu a spus că modificările aduse calendarului şcolar au fost decise „după mai multe consultări cu elevii, cu parlamentarii, dar şi cu sindicatele“.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII