11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANAF aminteşte că 16 mai este ultima zi de depunere a Declaraţiei privind veniturile pe 2010

ANAF aminteşte că 16 mai este ultima zi de depunere a Declaraţiei privind veniturile pe 2010

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor – persoane fizice – că 16 mai 2011 este ultima zi în care poate fi depus Formularul 200 privind veniturile realizate în anul 2010.
Formularele 200 se pot obţine de la sediul unităţilor fiscale sau pot fi descărcate de pe pagina de internet a instituţiei www.anaf.ro /Asistenţă contribuabili/Toate formularele. Depunerea "Declaraţiei privind veniturile realizate din România" – formular 200, după data de 16 mai 2011, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 şi 100 lei, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de ANAF.
Astfel, contribuabilii persoane fizice vor trebui să completeze formularul 200, dacă au obţinut în 2010 venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), din operaţiuni de valută la termen şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni).
Declaraţiile de venit pot fi depuse de către contribuabili direct la sediul administraţiei financiare (registratura organului fiscal) de care aparţin, la oficiul poştal prin scrisoare recomandată sau online, pe site-ul www.anaf.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS