Jocul Jiul Rovinari – Minerul Mătăsari, din etapa a 17-a din Liga a III-a, seria a 4-a, programat să se dispute mâine, pe stadionul din Rovinari, a fost amânat. „Am cerut amânarea partidei din cauza unei situaţii deosebite apărute în cadrul clubului, mai mult de jumătate dintre componenţii echipei Minerul Mătăsari fiind internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, suferind de viroze respiratorii, iar unii dintre ei urmând tratament la domiciliu. Meciul a fost reprogramat în data de 29 martie, până atunci conducerea clubului sperând ca toţi jucătorii să-şi revină şi să fie într-o formă cât mai bună“, se arată într-un comunicat emis de clubul din Mătăsari.