10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenţionare meteorologică

Atenţionare meteorologică

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că de sâmbătă, 19 februarie, ora 2.00 până duminică, 20 februarie, ora 12.00, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe arii extinse în Moldova, zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile sudice şi centrale.
Vântul se va intensifica în estul şi sud-estul ţării şi la munte, viscolind trecător ninsoarea.
În sud şi sud-est vor fi la început precipitaţii predominant sub formă de ploaie, favorizând formarea de polei.
În Oltenia precipitaţiile vor fi mixte în cursul nopţii următoare şi al zilei de mâine, urmând ca în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică să se transforme în ninsoare. La munte va ninge. Vântul va prezenta intensificări din sector predominant estic în jumatatea estică a regiunii în cursul nopţii următoare şi a zilei de mâine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII