28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate13 ianuarie i-a purtat noroc unui abonat al Gazetei de Sud

13 ianuarie i-a purtat noroc unui abonat al Gazetei de Sud

Luna aceasta, numărul 13 a fost cu noroc pentru domnul Marin Spătaru, de 58 de ani, din Craiova, care a câştigat marele premiu la Tombola Abonaţilor, un calculator AMD Sempron cu monitor LCD. Abonat de zece ani la Gazeta de Sud, prin sistemul propriu de distribuţie, câştigătorul marelui premiu al lunii ianuarie a intrat vineri în posesia calculatorului. „Am un program puţin mai riguros pentru că am şi alte probleme de rezolvat, astfel că până la ora 7.00 trebuie să lecturez ziarul şi să-mi iau informaţiile care mă interesează. În fiecare dimineaţă, la ora 6.00, cobor şi iau ziarul din cutia poştală. Astăzi (14 ianuarie – n.r.), am luat ziarul la ora 6.00, l-am lecturat şi am primit această veste bună. Am aşteptat apoi o oră accesibilă la care să vă pot suna. Este primul câştig din viaţa mea“, a declarat colonelul în rezervă Marin Spătaru. Acesta a explicat că intenţionează să păstreze calculatorul. „Îl voi folosi pentru activităţile cotidiene“, a adăugat câştigătorul marelui premiu.

Regulament

Gazeta de Sud organizează Tombola Abonaţilor în fiecare lună şi pune în joc premii substanţiale. În timp ce abonaţii prin sistemul de distribuţie propriu al Gazetei de Sud sunt înscrişi automat la tombolă, cei care se abonează prin Poşta Română trebuie să trimită dovada plăţii abonamentului pe adresa redacţiei (Câmpia Islaz, nr. 97A). Tragerea la sorţi are loc în a doua joi a fiecărei luni, la ora 14.00, la biroul de publicitate al Gazetei de Sud, situat în Craiova, în incinta ASIROM, strada Madona Dudu, bl. 8, lângă magazinul Quintrix. Pentru o transparenţă sporită, la tragerile la sorţi, care sunt interactive, poate asista oricine.

GdS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS