20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcţionarii Oltchim au aprobat vânzarea diviziei de materiale de construcţii

Acţionarii Oltchim au aprobat vânzarea diviziei de materiale de construcţii

Acţionarii combinatului chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea au aprobat, în cadrul Adunării Generale Ordinare de ieri, vânzarea prin licitaţie cu strigare a Ramplast, divizia de materiale de construcţii. Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la suma de 31,79 milioane lei, fără TVA. Garanţia de participare la licitaţie este de 5% din preţul de pornire.

Totodată, în cadrul aceleiaşi Adunări a fost aprobată vânzarea pachetului de 900 de părţi sociale deţinut de Oltchim la Protetchim Râmnicu Vâlcea, reprezentând 30% din capitalul social al acesteia, prin licitaţie deschisă cu strigare, preţul de pornire fiind de 1,71 milioane lei. O altă decizie care a fost luată priveşte aprobarea vânzării participaţiilor deţinute de Oltchim la Designro către acţionarii acestei societăţi care, conform prevederilor Actului constitutiv, au drept de preferinţă ce trebuie exercitat în termen de 30 zile de la data primirii ofertei de vânzare. Preţul de vânzare pe acţiune este de 3,1 lei. De asemenea, a fost aprobată şi vânzarea pachetului de 15.000 acţiuni deţinute de Oltchim la societatea Mentchim, reprezentând 25% din capitalul social al acesteia, prin licitaţie deschisă cu strigare preţul de pornire fiind de 375.000 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS