20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcţionarii Proprietatea, în dilemă

Acţionarii Proprietatea, în dilemă

FP ar putea fi listat în ianuarie 2011, ceea ce pune în dilemă acţionarii care au nevoie de lichidităţi. Brokerii au păreri împărţite asupra trendului acţiunilor în perspectiva listării.

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) care au nevoie de lichidităţi sunt într-o mare dilemă: să-şi vândă deţinerile acum sau să aştepte listarea Fondului la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care ar putea avea loc în luna ianuarie 2011. După cinci ani de când funcţionează FP, acţionarii speră că paşii făcuţi în ultimele luni duc către listarea fondului pe o piaţă reglementată, în viitorul apropiat. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis la mijlocul acestei săptămâni un aviz prin care a înregistrat Fondul Proprietatea (FP) în categoria „alte organisme de plasament colectiv“ (AOPC) de tip special, aceasta fiind una dintre condiţiile necesare pentru listarea fondului la bursă. Totodată, FP a convocat acţionarii pe 6 septembrie pentru a aproba numirea Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al FP, avizarea listării fondului la BVB şi pe alte pieţe internaţionale şi acordarea de dividende, din profiturile pe 2008 şi 2009. Avizul de înregistrare ca organism de plasament colectiv îşi va înceta aplicabilitatea în cazul în care Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) fondului nu va aproba numirea celor de la Franklin Templeton. Reprezentanţii companiei spuneau recent că ar putea lista fondul la BVB în luna ianuarie 2011, dacă vor prelua administrarea FP în septembrie 2010.
Pe de altă parte, FP a anunţat că va desfăşura o acţiune de răscumpărare a propriilor acţiuni, ceea ce ar putea aduce câştiguri de sute de milioane de euro speculatorilor, afirmă analiştii. FP vrea să răscumpere un pachet de 1,37 miliarde de acţiuni, reprezentând 10% din capitalul social, pentru care este dispus să plătească până la două miliarde de lei (500 de milioane de euro). Dacă pe 6 septembrie acţionarii vor aproba propunerea celor de la Franklin Templeton, acţiunile vor fi răscumpărate în perioada 1 septembrie 2010 – 1 martie 2012. Preţul plătit de fond pentru o acţiune nu poate fi mai mic de 0,2 lei şi mai mare de 1,5 lei, în condiţiile în care valoarea nominală a unei acţiuni este de un leu. În prezent, o acţiune la FP se vinde prin anunţurile de mică publicitate din ziare şi de pe site-uri cu cel mult 0,5 lei, adică la 50% din valoarea nominală.

Pro şi contra vânzării

Brokerii au păreri împărţite despre cum ar trebui să acţioneze acum un deţinător de acţiuni la FP.
„În ultima perioadă, preţul acţiunilor FP a avut un trend ascendent, de la 0,35 lei/acţiune la 0,45 lei/acţiune. În aceste condiţii, eu consider că este un moment bun pentru vânzare. Atunci când s-au acordat despăgubirile în acţiuni, era boom imobiliar, astfel încât terenurile au fost supraevaluate. Oricum, valoarea lor actuală este sub nivelul de vânzare al acţiunilor. Cine vinde poate câştiga“, a spus George Ciobanu, director la SSIF Invest Trust Craiova. În opinia sa, anunţul răscumpărării acţiunilor este doar un „balon de săpun“. „În ceea ce priveşte partea cu răscumpărarea acţiunilor, să vedem dacă va fi cvorum pentru adoptarea acestei hotărâri. Eu spun că acest lucru este un balon de săpun. Cred că după listare preţul nu va creşte“. În schimb, Cristinel Sandu Popescu, preşedinte al SSIF VoltInvest Craiova şi administrator al Depozitarului Central, crede că listarea şi acţiunea de răscumpărare a titlurilor vor ridica preţurile.
„Eu aş aştepta ca FP să fie listat pe piaţa reglementată. Mă aştept ca preţul acţiunilor să crească după listare. Aceasta, şi în condiţiile în care acţionarii vor aproba răscumpărarea a 10% din acţiuni: preţurile maxime oferite pot merge peste valoarea nominală“, a spus el. AGA din septembrie ar putea vota şi pentru acordarea de dividende aferente anilor 2008 şi 2009, ceea ce poate cântări serios în balanţa deciziei de vânzare, mai apreciază analiştii. FP a devenit operaţional în decembrie 2005. Ministerul Finanţelor Publice este acţionarul majoritar al FP, cu o participaţie de 52,84%, în timp ce persoanele fizice deţin 33,74%, iar cele juridice – 13,4% din capitalul social.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII