Știri de ultima orăActualitatePodul de pontoane de la Dorneşti va fi dat în folosinţă joi, anunţă MApN

Podul de pontoane de la Dorneşti va fi dat în folosinţă joi, anunţă MApN

Podul de pontoane peste râul Suceava, din localitatea Dorneşti, urmează să fie dat în folosinţă joi, militari de la Batalionul 72 Geniu, Batalionul 17 Vânători de Munte şi Batalionul 400 continuând să lucreze în zonă la instalarea sa, informează Ministerul Apărării Naţionale.

De asemenea, în Galaţi, militari de la Batalionul 284 Tancuri, de la Batalionul 300 Infanterie şi de la Batalionul 285 Artilerie acţionează, în continuare, la consolidarea digului, iar militarii de la Serviciul Fluvial au ca misiune consolidarea digului de protecţie din Insula Mare a Brăilei.

La Dorohoi, în judeţul Botoşani, militari de la Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 335 Artilerie Mixtă şi de la Centrul 33 Depozitare acţionează pentru evacuarea bunurilor persoanelor afectate de inundaţii şi pentru decolmatarea căilor de acces, iar în judeţul Tulcea, o autocisternă a UM 02044 a transportat motorina necesară utilajelor care supraînalţă digul din localitatea Grindu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS