26.7 C
Craiova
joi, 30 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorina Tarniţă - în topul celor mai buni la Harvard

Corina Tarniţă – în topul celor mai buni la Harvard

La cei 27 de ani pe care îi are, Corina Tarniţă face parte din echipa de cercetători de la Harvard, este „posesoarea“ unui doctorat în matematică râvnit în întreaga lume, fiind plasată în top trei studenţi de excepţie ai acestei instituţii academice americane, din toate timpurile. A venit la Craiova însoţită de profesorul ei de la Universitatea Harvard, Martin Nowak, prilej cu care a vizitat şi Colegiul Naţional „Carol I“, dorind să-şi amintească de anii de liceu şi pentru a le mulţumi încă o dată dascălilor care şi-au pus amprenta pe succesul său.

Emoţii, lacrimi de fericire şi mândrie în ochii dascălilor care au contribuit la formarea Corinei Tarniţă. A venit la Craiova însoţită de profesorul său de biologie şi matematică de la Universitatea Harvard, care a primit din partea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi titlul de „Doctor Honoris Causa“. Martin Nowak este fondator al unui întreg domeniu de cercetare, fost cercetător la Oxford şi autor al unor descoperiri care i-au adus prestigiul internaţional şi prima pagină în reviste precum Science. Printre acestea se numără o demonstraţie realizată prin metode matematice a faptului că SIDA nu este provocată de HIV prin degradarea progresivă a sistemului imunitar, ci este un eveniment catastrofal, declanşat atunci când virusul HIV se diversifică în atât de multe şi diferite tulpini, încât sistemul imunitar este brusc copleşit. Profesorul Nowak a rămas profund impresionat de Colegiul „Carol I“ din Craiova: „Sunt foarte impresionat să descopăr un colegiu cu o asemenea istorie în care poţi vedea colecţii de cărţi sau minerale! Este emoţionant să intri într-un asemenea loc de cultură şi educaţie, din care ies tineri de excepţie care ajung la Harvard! Colegiul meu din Viena n-ar putea să se compare cu Colegiul «Carol I». Spre deosebire de România, noi căutăm minţile de excepţie, apoi încercăm să le convingem să şi rămână!“.

Olimpică în „Carol“ – cercetător la Harvard

Corina Tarniţă a plecat în 2002 din România, imediat după absolvirea Colegiului Naţional „Carol I“, fiind câştigătoarea unei burse integrale. Pe toată perioada liceului s-a remarcat prin rezultatele deosebite obţinute la toate olimpiadele la care participa. „În România, la Colegiul Naţional «Carol I», am avut norocul să pun bazele formării mele. Am avut profesori de excepţie: Iuliana Coravu, Nicolae Tălău! Nu mă consider deloc un produs american, ci, dimpotrivă, dascălii mei din «Carol» au fost cei care m-au împins de la spate. Au văzut în mine potenţial pe care nu îl descoperisem! După absolvirea liceului, am fost acceptată la toate universităţile la care am aplicat, dar am ales Harvardul pentru că avea cel mai faimos departament de matematică din lume. A fost o alegere înţeleaptă. Am fost păstrată la doctorat în această instituţie de prestigiu, pe domeniul matematică pură. Am descoperit însă că sunt interesată şi de partea aplicată a matematicii. Am început să lucrez cu Martin Nowak în 2007, iar în 2009 am susţinut doctoratul. Am făcut un master, am urmat un doctorat, iar acum am fost primită ca şi cercetător“, a povestit Corina Tarniţă. Din iulie va face parte din echipa formată din 12 cercetători recomandaţi de către profesorii universitari, trecând de o selecţie aspră ce a vizat peste 2.000 de genii din întreaga lume. A obţinut, în 2006, Magna cum Laudae, cea mai înaltă distincţie, la aceeaşi universitate, iar după doctoratul de succes a primit o nouă nominalizare – Summa cum Laudae. Teza sa de doctorat a primit, în 2009, premiul Highbridge, pentru cea mai bună lucrare. În cei opt ani petrecuţi la Harvard a primit nenumărate distincţii, a scris articole, cărţi, a ţinut conferinţe în marile universităţi ale lumii, una dintre ele fiind celebra MIT – Massachusetts Institute of Technology.

Vrea să înfiinţeze o şcoală de vară pentru iubitorii de matematică din România

Mărturiseşte însă cu regret că România nu i-ar fi oferit asemenea perspective sau şanse de a arăta ce poate. Harvard este într-adevăr „spuma“ facultăţilor americane, care oferă şanse extraordinare celor mai buni studenţi din întreaga lume, fiind permanent într-o competiţie impresionantă. „În următorii trei ani ca şi cercetător o să lucrez cu Martin Nowak şi cei mai buni specialişti în chimie, biologie, fizică, medicină din întreaga lume. Studiem evoluţia bacteriilor, evoluţia oamenilor, evoluţii în cancer, criza mondială – sisteme financiare, matematică aplicată în evoluţie… Cercetarea bazată pe evoluţie ar fi practic de urmat în România, unde nu dispunem nici măcar de bază materială… Fără tot ce mi se oferă la Harvard, nu aş avea şansă să lucrez în cercetare. De acolo însă, pot să ajut. De exemplu, vara următoare vreau să pun bazele unei şcoli de vară la Braşov – unde să aibă şansa să fie instruiţi elevii sau studenţii iubitori de matematică“, a adăugat Corina Tarniţă. În toţi aceşti ani de când studiază la Harvard nu a primit nici măcar o ofertă din partea statului român sau a unui angajator din ţară. În America însă, ofertele curg fără oprire, care de care mai avantajoasă, cu multe zerouri în coadă… Nu se simte deloc singură atât de departe. O are alături pe sora ei, Roxana Tarniţă, studentă cu bursă în anul IV la Harvard, care în prezent beneficiază de o bursă la Copenhaga şi care din 7 august va fi repartizată unui medic în cadrul programului „Doctorul din umbră“ (participă la toate intervenţiile chirurgicale, consultaţii, gărzi etc., urmând să decidă dacă vrea să urmeze Medical School sau Biologia – n.r.). „O am pe sora mea alături, iar la Harvad am norocul să am foşti colegi de la «Carol I»: Cristi Bobăilă – care a urmat doctoratul pe biologie moleculară, Ema Voinescu – doctorat şi rezidenţiat la Harvard, Cristi Jitiană – masterand în chimie, Octavian Bucur – studiază evoluţia cancerului, Mihai Pătraşcu –  MIT, Gabi Gruionu – în domeniul medicinei“, a mai spus Corina. A fost laureată în 1999, în 2000 şi în 2001 cu Premiul de excelenţă al Societăţii Române de Matematică.
În prezent, primeşte un salariu anual de cercetător de 50.000 de dolari, urmând ca din 2011 suma să ajungă la 80.000 de dolari. În cei opt ani de când este la Harvard, Corina a avut şansa să-i vadă pe unii dintre cei mai importanţi oameni ai lumii care au venit în vizită acolo: Obama, Gorbaciov, Bill Clinton, Bush etc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

67 COMENTARII