20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurismul alternativ, o pâine bună pentru 2.700 de şomeri

Turismul alternativ, o pâine bună pentru 2.700 de şomeri

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Olt implementează, de la începutul lunii iunie, Proiectul Strategic „Căi de formare şi ocupare în sectorul turismului alternativ – Alter Tour“. Întreprinderea este finanţată de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, şi costă 20.771.474 de lei, din care valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordate din Fondul Social European se ridică la 16.900.050 de lei.
Beneficiară este AJOFM Olt, iar obiectivul general al Agenţiei este acela de a facilita şi creşte accesul pe piaţa muncii pentru persoanele care caută un serviciu şi se găsesc în situaţii dificile din punct de vedere al statutului profesional, prin promovarea măsurilor de ocupare cu caracter activ, preventiv, inovativ şi flexibil în domenii aflate în dezvoltare dinamică, aşa cum sunt, astăzi, formele alternative de turism (turism balnear, turism sportiv, agroturism, ecoturism).
Partenerii naţionali ai AJOFM Olt sunt agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din Călăraşi, Bihor şi Harghita, precum şi SC Tehnical Training SRL Bucureşti, iar colaboratorii transnaţionali sunt Techniki Ekpedeftiki şi Kentro Epagelmatikis din Grecia.
Grupul-ţintă este constituit din 1.500 de şomeri, 100 de şomeri de lungă durată, 100 de şomeri de peste 45 de ani, 800 de şomeri tineri şi 200 de şomeri de lungă durată, tineri din Olt şi cele trei judeţe partenere.
AJOFM Olt informează că toate serviciile oferite sunt gratuite, iar participanţii la programul de formare care nu sunt şomeri indemnizaţi vor primi inclusiv asistenţă financiară, pentru a se putea autoîntreţine în timpul şcolarizării.
Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani şi are ca principale rezultate standardizarea modelelor de atragere şi sprijin a beneficiarilor prin rute flexibile de consiliere – formare – mediere – obţinerea experienţei profesionale – ocupare – creare de locuri de muncă, atât pentru domeniul vizat, cât şi pentru alte ramuri ale economiei.
Ca obiective secundare, organizatorii şi-au propus să modernizeze şi să flexibilizeze şi alte servicii oferite de serviciile publice de ocupare: dezvoltarea competenţelor folosind modelul Europass, creşterea calităţii serviciilor de consiliere şi asistenţă personalizată pentru promovarea ocupării şi antreprenoriatului, metode noi, inovative în procesul de formare profesională continuă.

Dan CODREA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS