9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

În dar, de ziua lor

„Să creşti mare!“ a fost urarea pe care fiecare dintre cei 50 de copii din două centre de zi au primit-o ieri, de ziua lor. Şi pentru că ocazia era specială, micuţii au fost sărbătoriţi de Asociaţia Vasiliada în mijlocul naturii şi aproape de Dumnezeu.

Copii frumoşi şi cuminţi, dar marginalizaţi social. Copii născuţi în familii nevoiaşe, pentru care maşinuţele, păpuşile, vacanţele sunt doar poze în cărţi împrumutate de la prieteni. Copii care nu au nici o vină că s-au născut în sărăcie şi mizerie, că au altă culoare a pielii, că părinţii le-au plecat la muncă în ţări străine şi îndepărtate. Acestor micuţi, Asociaţia Vasiliada a dorit să le facă un dar de suflet, chiar de Ziua Internaţională a Copilului. O excursie.
Ieri, dis-de-dimineaţă, 20 de copii au răspuns prezent la întâlnirea de la centrul de zi „Aripi de lumină“ din Craiova. Cu cei cinci însoţitori – asistenţi sociali, instructori şi un preot, micuţii s-au îmbarcat într-un microbuz şi au pornit pe meleaguri verzi şi pitoreşti.
„Prima oprire a fost la Mănăstirea Cozia“, ne-a povestit Mădălina Amon, cunoscuta cântăreaţă din Bănie, care este şi instructor educativ în cadrul Asociaţiei Vasiliada. „Aici, copiii a vizitat biserica, muzeul, şi-au pus dorinţe la fântâna sfinţită, au coborât pe malul Oltului şi s-au jucat. De acolo am plecat la Mănăstirea Turnu, cu primele chilii ale călugărilor săpate în stâncă. La castrul roman, soarele a fost mai generos, aşa încât copiii au avut prilejul să se distreze cu diferite jocuri în aer liber. Ultima oprire a fost la Schitul Ostrov. Chiar acum suntem aici. Copiii au văzut mănăstirea şi acum se joacă pe iarbă, în parc, înainte de a porni înapoi, spre casă“, a povestit ieri, prin telefon, Mădălina Amon.

50 de copii la lecţia „out-door“

Excursia de ieri a fost plănuită ca una dintre activităţile menite să dezvolte abilităţile de viaţă ale copiilor care prezintă risc de marginalizare socială. Organizat sub forma unui program de educaţie nonformală, evenimentul face parte din proiectul „Să creşti mare!“ şi a implicat 50 de copii de la două centre de zi din judeţele Dolj şi Gorj. Pentru desfăşurarea lui, echipa din Dolj a ales ca locaţie a activităţilor Parcul Naţional Cozia, din judeţul Vâlcea, iar echipa din Gorj a ales ca locaţie Mănăstirea Dealu Mare, din acelaşi judeţ.
„Pe parcursul zilei, copiii au fost implicaţi în activităţi specifice educaţiei de tip «out-door» având ca scop dezvoltarea principalelor abilităţi de viaţă, cum ar fi comunicarea şi lucrul în echipă, orientarea în situaţii neprevăzute, rezolvarea conflictelor, solidaritatea, răbdarea, empatia, responsabilitatea socială etc. În cadrul activităţilor, copiii au fost supravegheaţi şi îndrumaţi de către instructori specializaţi în dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor, prin metode nonformale, avându-se în vedere atât crearea unei stări de bună dispoziţie, cât şi a unui climat favorabil deprinderii şi dezvoltării unor abilităţi necesare copiilor pentru a duce o viaţă responsabilă din punct de vedere social“, a spus Anca Ştefan, coordonator fundraising & PR Asociaţia Vasilida.

Colaborare

Proiectul „Să creşti mare!“ este implementat de Asociaţia Vasiliada în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ Craiova şi cu Şcoala Generală nr. 4 din Târgu Jiu, fiind finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.03.03 – Integrarea în societate a tinerilor aparţinând minorităţilor şi grupurilor dezavantajate.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS