9.5 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Celebrul portar columbian Higuita s-a retras la 43 de ani

Fotbal: Celebrul portar columbian Higuita s-a retras la 43 de ani

Fostul internaţional columbian Rene Higuita, care a evoluat în ultimii ani la o echipă din liga a treia, a pus capăt carierei la vârsta de 43 de ani. Conform ediţiei online a cotidianului L'Equipe, portarul s-a retras cu ocazia unui meci disputat luni seară la Medellin, în faţa a 20.000 de spectatori. Vizibil emoţionat, Higuita i-a încântat pe fani, printre altele, şi cu celebra "lovitură a scorpionului", care l-a făcut celebru în 1995 la un meci pe Wembley, cu Anglia. Higuita a jucat de 69 de ori pentru naţionala Columbiei şi a marcat în cariera sa 44 de goluri, majoritatea din penaltiuri şi lovituri libere. Ultima reuşită a fost consemnată în 2008, când activa la echipa de la care s-a şi retras, Deportivo Rionegro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS