20.4 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsultaţia la doctor, doar cu programare

Consultaţia la doctor, doar cu programare

Cabinetele medicale vor fi obligate să facă programări, pentru ca bolnavii să nu mai stea cu orele pe la uşi. Măsura Ministerului Sănătăţii ar putea să aibă însă efecte contrare dacă se vor introduce plafoane la medicamente.

Cadrele medicale sunt în general de acord cu iniţiativa Ministerului Sănătăţii de introducere a programărilor la cabinetele medicale aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
„Este o idee bună. Pacienţii nu vor mai aştepta atât de mult, deci nu vor mai fi nemulţumiţi atunci când li se va cere să revină din cauza programului prea încărcat al medicului, iar cadrele medicale vor putea să-şi organizeze mai bine activitatea“, a declarat Natalia Scăiceanu, asistent-şef şi lider de sindicat la Policlinica CFR Craiova. Totuşi, aceasta este de părere că introducerea programărilor în policlinicile de stat trebuie să fie urmată şi de măsuri organizatorice.
„Policlinica va trebui să aibă un serviciu de relaţii cu publicul precum cel din cabinetele particulare, care să preia apelurile telefonice şi să facă programările“, a mai spus Natalia Scăiceanu, care ar fi de acord ca programările să poată fi făcute şi on line, dacă unităţile sanitare vor putea fi convinse să-şi facă site sau, acolo unde este cazul, să le reactualizeze.  

Programările – ineficiente dacă va exista plafon la medicamente

Şi medicii de familie sunt de părere că introducerea obligatorie a programărilor va descongestiona activitatea cabinetelor medicale.
„Sunt zile în care este aglomerat şi atunci oamenii devin nervoşi pentru că trebuie să aştepte foarte mult. Dacă se vor face programări, vom fi mai ocupaţi să răspundem la telefon, dar este mai bine aşa decât să avem tot timpul discuţii cu pacienţii nemulţumiţi“, a spus dr. Dalila Dumitrescu, medic de familie.
Medicii de familie spun că sistemul de programare a consultaţiilor poate avea şi efecte contrare. „În cazul în care va exista plafon la fondurile pentru medicamente compensate şi gratuite, va trebui să programăm toţi pacienţii în primele zile din lună, pentru a putea să beneficieze de medicamente compensate şi gratuite, or, acest lucru este imposibil“, a spus dr. Dalila Dumitrescu.

15 minute pentru o consultaţie

Introducerea programărilor pentru asistenţa medicală este ,deocamdată, în fază de proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Potrivit proiectului de ordin, programarea este obligatorie pentru cabinetele medicilor de familie, medicilor specialişti, pentru laboratoarele de analize medicale sau cabinetele de radiologie (în cazul investigaţiilor paraclinice), cabinetele stomatologice şi cele de recuperare medicală (fizioterapie). Medicul va face programările ţinând cont de un timp mediu de consultaţie de 15 minute. Programarea se va putea face direct la cabinet sau telefonic, cu cel puţin două zile înainte de data dorită. Pentru serviciile paraclinice, programările se fac în maximum cinci zile de la data solicitării pentru cazurile cronice şi în 15 zile pentru cazurile subacute.
Excepţie vor face urgenţele medico-chirurgicale, cabinetele din mediul rural care nu au telefoane şi serviciile medicale paraclinice recomandate pacienţilor cu boală acută. Prin introducerea programărilor, se urmăreşte înlesnirea accesului pacienţilor la serviciile medicale.

Bolnavii stau pe la uşi

Accesul pacienţilor la servicii medicale în cabinetele cu adresabilitate mare din policlinicile de stat este greoi. La Spitalul de Urgenţă din Craiova, de exemplu, bolnavii trebuie să vină dimineaţa, la prima oră, la policlinică dacă vor să prindă bon de ordine la un cabinet care are program după-amiaza. 
Şi în alte policlinici din Craiova este o situaţie asemănătoare, pacienţii fiind nevoiţi să stea la cozi sau să vină mai multe zile la cabinet ca să prindă o consultaţie. Lucrurile se complică atunci când medicul căutat are program la cabinet o singură zi pe săptămână.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

30 COMENTARII