11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateForumul "Telefonul Copilului 116.111"

Forumul „Telefonul Copilului 116.111”

Odată cu începerea vacanţei de vară Asociţia Telefonul Copilului a lansat nu nou forum, intitulat generic "Telefonul Copilului 116.111", accesibil la adresa www.telefonulcopilului.ro/forum. Forumul este dedicat în exclusivitate copiilor, iar ideea a pornit ca urmare a numărului mare de mesaje trimise de aceştia, din care reiese nevoia lor de a comunica.  
Copiii folosesc mijloacele moderne de comunicare şi de caeea pot să-şi spună părerea în legătură cu toate probleme cu care se confruntă. Dacă până acum metoda principală de comunicare consta în utilizarea telefonului, acum copiii au la dispoziţie şi forumul de discuţii, unde îşi pot exprima gândurile şi îşi pot comunica despre bune şi rele cu alţi copii.
Forumul este inedit prin forma sa, având 4 componente: email, forum de discuţii, bucurie – speranţa şi spatiul meu de creaţie. Forumul de discuţii are mai multe teme interesante predefinite – prieteni, sentimente, şcoală, familie, ce te face să te simţi bine, internet, dar şi violenţă şi abuz, intimidare. Copiii însă pot propune şi propriile lor subiecte. Spaţiul de creaţie a fost conceput cu scopul de a permite copiilor să transmită propriile lor realizări literare: poveşti, poezii, schiţe, etc.
Confidenţialitatea şi siguranţa utilizatorilor va fi asigurată, aceştia nu se vor putea înregistra cu un nume de persoană, ci doar cu un nickname, necesitând acceptul administratorului. De asemenea, utilizatorii nu pot afişa poze personale, dar au posibilitatea alegerii unui avatar simpatic dintr-o galerie predefinită. Nu sunt permise link-uri către alte website-uri, care ar putea reprezenta un pericol pentru copii. Pentru a preveni utilizarea limbajului vulgar pe forumul "Telefonul Copilului 116.111" vor fi cenzuraţi în  mod automat termenii indecenţi. Consultanţii Telefonului Copilului vor răspunde fiecărui mesaj în zilele de marţi, joi şi sambata, între orele 10.00 – 18.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS