Pentru a se integra mai uşor pe piaţa forţei de muncă, persoanele aflate în căutarea unei slujbe pot participa la programe de formare profesională care, potrivit legislaţiei în vigoare, asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea. Partea bună este că persoanele care nu au un loc de muncă pot participa la astfel de cursuri fără a scoate nici un ban din buzunar.
„Cei aflaţi în căutarea unei slujbe care nu realizează venituri beneficiază de cursuri de formare profesională“, a declarat Daniela Neagoe, directoarea coordonatoare adjunctă.
Tot de cursuri gratuite beneficiază şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau au venituri lunare mai mici decât indemnizaţia de şomaj şi care sunt înregistrate la AJOFM. Şi persoanele aflate în detenţie care mai au de executat cel mult nouă luni de pedeapsă pot urma un program de formare profesională, cheltuielile necesare pregătirii profesionale fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Domeniile vizate de cursuri sunt variate.
„În luna septembrie, de exemplu, AJOFM Dolj va organiza cursuri de formare profesională, cu o durată între trei şi nouă luni, în domeniul construcţiilor (dulgher-tâmplar-parchetar; zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor; tâmplar universal), în domeniul prestări servicii (cosmetician şi cameristă) şi în domeniul alimentaţiei publice (ospătar, cofetar-patiser).
Cursuri gratuite de formare profesională
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei