Campania „Craiova curată“. Ziua a doua. Este rândul zonei cu ANL-uri de pe strada Potelu, în spatele Parcului „Romanescu“. Pe măsură ce se trezesc, locuitorii blocurilor se arată la geam sau se instalează pe scaunele din balcon, scrutând munca voluntarilor veniţi să le cureţe „curtea“.
Aşa colorate şi aliniate, ANL-urile de pe Potelu par desprinse dintr-o staţiune galben-albastră de vacanţă. Asta până dai cu ochii de bălăriile, gropile şi mărăcinii care le despart de cartierul de vile sau de strada proaspăt asfaltată. Ascunse în spatele Parcului „Romanescu“, la adăpost de nebunia centrului, construcţiile contrastează brutal cu hăţişurile puturoase din jur, cărora nimeni nu le vine de hac. Astăzi este rândul angajaţilor de la Selgros, al elevilor de la grupurile şcolare „Traian Demetrescu“, „Constantin Brâncuşi“, al celor din Liceul „Traian Vuia“ şi al salariaţilor de la Ford să cureţe bucata aceasta de oraş. În partea cealaltă, dinspre strada 23 August spre Podul Popoveni, deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă continuă munca începută miercuri dimineaţă.
„Am fi o ţară curată, dacă…“
Echipaţi corespunzător, angajaţii Ford îşi aleg strategic să măture trotuarul şi să cureţe bordurile dinspre strada Potelu. Bălăriile şi mărăcinii par mult prea neprietenoşi. Copiii însă îşi iau mănuşile şi sacii şi trec la treabă. Şi aici, ambalaje de ţigări, peturi, cutii de conserve, sticle zac printre boscheţi, aruncate de localnicii din apropiere şi de lucrătorii sezonieri. „De data aceasta, am venit cu elevi de la clasele a IX-a, pentru că vrem ca oraşul nostru să fie cel mai frumos. Ne-am implicat şi în alte acţiuni de ecologizare, chiar dacă au fost în alte localităţi, la Dăbuleni sau la Straja, lângă Lupeni. Am fost în Parcul Naţional Retezat, la Cozia, Valea de Peşti, Cheile Buţii, pe banii noştri, fără sponsori. Ne-au ajutat uneori şi cei de la Direcţia Apelor Jiu, în rest … au plătit profesorii şi părinţii. România e o ţară frumoasă“, spune prof. Cornelia Marinescu, în timp ce umple sacul cu gunoaie. „Ar fi, dacă n-ar exista atâta mizerie“, adaugă Vasile Troanţă, unul dintre elevii de la „Traian Demetrescu“, pe care-i coordonează. „Uite un pachet de ţigări. Şi de gumă! Şi cioburi…“, contabilizează Robert Ştefănescu ceea ce ridică din mărăcini. În celălalt colţ al amplasamentului, angajaţii Ford mai au de măturat la trotuar. S-a făcut şi cald, între timp…
Selgros, voluntari serioşi
Cocoţat în cabina unei vole, un angajat al Regiei Publice de Salubritate (RPS) face opturi printre buruieni, într-o încercare originală de terasare a pământului. Repară un colţ de teren şi, după circa un sfert de oră, se retrage în glorie şi praf, pasând ştafeta unui coleg care … urmează să vină. Pe margine, dotaţi cu sape de la RPS şi cu mături şi o maşină de tăiat iarba din propria unitate, angajaţii Selgros, care tocmai au renunţat la o jumătate de zi liberă, transpiră serios, luptându-se cu ierburile încăpăţânate şi luând pâinea de la gură celor de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public Craiova. Directorul supermarketului, Petrică Ceorecan, nu se dă în lături nici de la mătură, nici de la manevrarea maşinii. „Dacă tot am venit, măcar să facem treabă“.
Priveliştea din balcon
Cu cât trec minutele, cu atât acţiunea capătă aura unui spectacol. Locuitorii ANL-urilor se trezesc, liniştiţi, unul câte unul. Este puţin peste ora zece. Apar întâi la geamuri, apoi ies în balcon. Îşi aduc cafeaua, câte un suc, apoi se aşază pe scaune. Unii ies în faţa blocurilor, îşi pun mâinile-n şolduri şi scanează mişcările voluntarilor. „Hmm… ăştia muncesc aici, ne fac curăţenie“, îşi împărtăşeşte o doamnă gândul vecinei. Nimeni nu întreabă nimic, nimeni nu ridică o hârtie. Unii, mai spirituali din fire, reuşesc însă să-i ia peste picior pe copiii care-şi zgârie picioarele încercând să adune mizeriile aflate la câţiva metri de geamuri. O singură femeie mătură caldarâmul, însă îşi face datoria: „Dacă măcar n-am mai arunca totul pe jos, dacă am reuşi să păstrăm curăţenia pe care o fac alţii…“, rosteşte Georgeta Ştefan. După indiferenţa celor din balcon, însă… parcă n-am vrea să ne facem speranţe.
