14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Tatăl incestuos a fost trimis în judecată

Gorj: Tatăl incestuos a fost trimis în judecată

Constantin Purea, de 40 de ani, din localitatea gorjeană Curtişoara, a fost trimis în judecată pentru că a abuzat sexual de fiica sa minoră. Procurorii din cadrul Parchetului Târgu Jiu au emis rechizitoriul prin care violatorul a fost trimis în judecată. Potrivit rechizitoriului, Constantin Purea a abuzat prima dată de fiica sa în 2006, când aceasta avea doar 13 ani. Începând cu 2005, bărbatul a început să consume alcool în exces. Relaţiile sexuale incestuoase cu fiica sa se consumau aproximativ lunar. De fiecare dată, bărbatul era sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu toate că fata i-a spus tatălui său să înceteze, acesta a ameninţat-o că o ucide şi o bătea foarte des, potrivit mamei sale. La începutul lunii mai, mama minorei a aflat despre nenorocirea care i se întâmpla fiicei sale şi l-a denunţat pe soţul său. Acesta a fost arestat preventiv, riscând o pedeapsă de până la 18 ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS