Campania pentru scrutinul parlamentar care va avea loc între 4 şi 7 iunie a început. Participarea la alegeri e ameninţată de absenteism, Uniunea Europeană fiind acuzată că este o maşină birocratică, relatează cotidianul elveţian Le Temps în ediţia sa de luni.
Campania pentru alegerile europarlamentare, care a început duminică, în cele 27 de ţări ale UE, riscă să semene cu o operaţiune masivă de deminare. Între 4 şi 7 iunie, 375 de milioane de alegători sunt chemaţi să aleagă 736 de europarlamentari care îi vor reprezenta timp de cinci ani la Strasbourg şi Bruxelles. Deoarece sondajele anticipează deja un absenteism record – peste 60% -, confuzia prevăzută pentru sfârşitul anului face aproape imposibilă misiunea candidaţilor.
Totul decurge din suspansul care înconjoară textul Tratatului de la Lisabona, succesor al defunctei Constituţii europene îngropate de votul negativ francez şi olandez, din mai-iunie 2005. Aprobat până acum de 26 de ţări membre, fără Irlanda, care a promis un nou referendum la toamnă (chiar dacă textul nu a fost formal ratificat în Cehia, Polonia – unde şefii de stat eurosceptici fac grevă nesemnându-l – şi în Germania, unde trebuie să se pronunţe Curtea Constituţională), Tratatul de la Lisabona va modifica, după intrarea sa în vigoare, faţa Europei.
Un preşedinte al Consiliului European – reprezentând ţările membre – va fi ales pentru doi ani şi jumătate. Parlamentul European (PE) va avea 751 de deputaţi şi puteri crescute. Va începe să lucreze un Înalt reprezentant pentru politica externă a UE, care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei şi va dispune de un adevărat serviciu diplomatic. Uniunea, care funcţionează tot pe baza Tratatului de la Nisa, aprobat în 2000, se va pune în mişcare încet-încet, putând să digere mai bine extinderile din 2004 şi 2007, ca şi prevăzuta aderare a Croaţiei. Apoi poate a Islandei, dacă această insulă nordică o va cere. Dar reorganizarea s-a împotmolit şi continuă să fie aşa, cu serioase consecinţe politice, potrivit Le Temps. Premiera constă în modul de desemnare a preşedintelui Comisiei, stâlpul construcţiei europene. Viitorul Tratat de la Lisabona prevede ca preşedintele să fie ales „ţinând seama de rezultatele alegerilor europene", apoi validat de Parlament. Cu alte cuvinte: o victorie a dreptei ar favoriza un candidat de dreapta. Şi invers. Aceasta implică aşteptarea rezultatelor electorale. În realitate, alegerea pare astăzi bătută în cuie. Susţinut de majoritatea statelor membre, preşedintele care îşi încheie mandatul, conservatorul portughez Jose Manuel Barroso, ar trebui să aibă undă verde pentru un nou mandat la summit-ul din 18-19 iunie, de la Bruxelles. Socialiştii spanioli şi portughezi, ca şi laburiştii britanici, îl susţin, împotriva recomandării verzilor, a unei părţi a liberalilor şi a socialiştilor francezi. „Atunci de ce să mergem la urne într-o asemenea confuzie?", se întreabă ziarul elveţian.
A doua consecinţă a acestei neclarităţi politice este tulburarea şi mai mult a imaginii unei UE acuzate că este o maşină birocratică departe de cetăţeni. S-a dovedit că PE, mai puternic decât parlamentele naţionale în domeniile de competenţă comunitară, funcţionează pe baza coaliţiilor stânga-dreapta şi a alianţelor naţionale, departe de sloganurile de campanie.
Este foarte probabil ca numirea viitoarei Comisii – ce ar trebui să fie validată de europarlamentari – să fie amânată pentru sfârşitul lui 2009 pentru a ţine seama de referendumul irlandez asupra Tratatului de la Lisabona, lucru care va spori manevrele de culise ale ţărilor membre. Asta în timp ce dezbaterea politică asupra capacităţii UE de a răspunde repede şi împreună crizei economice este în toi, scrie, în încheiere, cotidianul elveţian Le Temps.
Lelia Bretan – Agerpres
