23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTeze la limba română cu greşeli de la minister

Teze la limba română cu greşeli de la minister

Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a au susţinut ieri tezele cu subiect unic la limba şi literatura română, fiind extrasă varianta de subiect cu numărul 9. Celor din clasa a VIII-a, opera literară a lui I.L. Caragiale, „Triumful talentului“, le-a dat bătăi de cap.

După ce timp de câteva zile, elevii nu au ştiut cu certitudine dacă vor susţine teza cu subiect unic la limba şi literatura română, sindicaliştii au bătut palma cu guvernanţii şi astfel ieri copiii au putut să dea examenul. Variantele de subiecte au apărut cu câteva minute întârziere, spre alarmarea reprezentanţilor unităţilor şcolare din judeţul Dolj. „Subiectele au apărut cu o mică întârziere, iar posibilitatea de a deschide paginile Ministerului Educaţiei a fost practic imposibilă. Am distribuit variantele tuturor centrelor arondate colegiului nostru. La ora 12.00, vom deschide subiectele, examenul desfăşurându-se pe parcursul a două ore“, a precizat Mircea Năstase, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.  

Emoţii înainte de examen

Cu trei, patru pixuri de rezervă, cu cartea de identitate pe bancă, cu pumnii strânşi şi aşteptând plini de emoţii subiectele, elevii de la CN „Elena Cuza“ tresăreau la fiecare zgomot care se auzea pe culoare. Roberta, una dintre elevele din clasa a VIII-a ale acestui colegiu craiovean, îşi adusese de acasă şi iconiţa care o  ajută în momente critice, pe care şi-o aşezase pe bancă. Emoţii nu mai avea, aştepta subiectele, rugându-se ca măcar în unul din ele să îi cadă subiectul preferat: caracterizarea Vitoriei Lipan. Alexandru însă era cuprins de emoţii: „Pe lângă emoţiile pe care le-aş fi avut în mod normal la orice examen, ne-au mai încurcat şi sindicaliştii cu deciziile de boicotare a tezelor cu subiect unic. «O scrisoare pierdută» este preferata mea“.

„Triumful talentului“

La clasa a VIII-a, elevii au primit un text de Ion Luca Caragiale, însă nu din „O scrisoare pierdută“, aşa cum îşi doreau, ci din „Triumful talentului“. Dintre cerinţele subiectului amintim: formularea ideii principale din fragmentul marcat cu chenar, apoi elevii au primit indicaţia de a preciza o modalitate indirectă de caracterizare a unui personaj din textul dat etc. A fost testată însă şi latura creativă a elevilor, acestora cerându-li-se scrierea unei compuneri în care să fie caracterizat un personaj studiat. Textul lui Caragiale le-a dat însă bătăi de cap elevilor din clasa a VIII-a, care au ieşit de la examen dezorientaţi de cele două personaje ale lui Caragiale: „domnul Niţă Ghiţescu“ şi „domnul Ghiţă Niţescu“. Textul din Caragiale sună în felul următor: „Rezultatul concursului!, strigă solemn prezidentul comisiei. S-au prezintat doi concurenţi: d. Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. A reuşit domnul… -Domnul?…, întrebară într-un glas cei doi concurenţi. – Domnul Niţă Ghiţescu!“, iar în teza cu subiect unic, cel din urmă personaj apărea Ghiţă Niţescu, în loc de Niţă Ghiţescu. Pentru că apare o inversare a numelui faţă de textul original al lui Ion Luca Caragiale, elevii ar putea să piardă opt puncte.

Text nerelevant, cu greşeli

Fiecare lucrare va fi corectată de doi profesori, unul de la clasă şi celălalt din comisia de evaluare, din afara unităţii de învăţământ de la care provine teza. Elevii vor putea depune contestaţie după primirea rezultatelor. În cazul în care protocolul semnat între sindicate şi guvern va rămâne valabil, tezele cu subiect unic vor continua pe 13 mai, cu proba la matematică, şi apoi pe 21 mai, cu proba la alegere între istorie sau geografie. Media obţinută la tezele cu subiect unic este importantă pentru că, în funcţie de ea, se va face repartizarea computerizată la liceu.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj au primit imediat după susţinerea tezei cu subiect unic semnale din partea elevilor, dar şi a inspectorilor de specialitate. „Din discuţiile cu inspectorii de specialitate de limba română, s-a dovedit că a fost un text extrem de greu, nerelevant. Dacă era un alt subiect cu aceleaşi cerinţe nu ar fi fost probleme. Pe lângă acestea, se adaugă şi greşeala de redactare a celor două nume ale personajelor“, a menţionat Diana Buşoi, inspector general al ISJ Dolj.

Prezenţă de peste 90% 


91,5% dintre elevii de clasa a VII-a înscrişi pentru susţinerea tezei cu subiect unic s-au prezentat ieri la examen, în timp ce la clasa a VIII-a prezenţa a fost de 93,7%. Doi elevi din judeţul Dolj, unul din Orodel şi celălalt din Desa, au susţinut tezele cu subiect unic la domiciliu, fiind imobilizaţi la pat în urma unor accidente. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII