Dacă anul trecut numărul celor interesaţi de găsirea unei slujbe nu a ajuns nici măcar la o treime din numărul locurilor oferite de angajatori, anul acesta, numărul participanţilor la Bursa Locurilor de Muncă a depăşit cu 23% posturile disponibile.
Esplanada Casei Studenţilor din Craiova părea vineri dimineaţă neîncăpătoare pentru sutele de persoane venite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Tineri, bătrâni sau între două vârste, îmbrăcaţi la patru ace sau adoptând ţinuta de zi cu zi, oamenii aşteptau liniştiţi să le vină rândul pentru a da ochii cu angajatorii care şi-au anunţat participarea la eveniment. Unele mame au venit cu copiii după ele. „Nu am avut cu cine s-o las. M-au dat afară luna trecută şi de atunci tot încerc să-mi găsesc ceva de muncă. Poate-mi surâde norocul aici", a spus o craioveancă.
Unii au venit chiar şi din alte judeţe în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă. „Sunt dispus să mă mut în Craiova. Oraşul este mai mare şi implicit şansele de angajare sunt mai multe. Poate o să reuşesc să-mi fac o carieră aici", a declarat Călin Dimitrie, de 28 de ani, din Balş, căruia i-a fost reziliat recent contractul de muncă şi care era interesat de un job pentru persoane cu studii superioare.
9% din participanţi s-au înscris la cursuri de calificare
De locuri de muncă s-au interesat şi proaspeţii absolvenţi. „Eu sunt asistent medical şi nu am găsit încă nici o ofertă. Dacă nu voi reuşi să mă angajez ca asistent medical, mă gândesc să mă reprofilez, să fac şi altceva", a precizat Marinela Ioncel, de 23 de ani. Aceasta nu este singura persoană care se gândeşte la reconversie profesională. Comparativ cu anul trecut, numărul acestora s-a dublat. „50 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (aproximativ 9% din participanţii la Bursă) au optat pentru înscrierea la cursuri de calificare", a precizat Alina Ghercioiu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj.
Concurenţă de 1,23 pe loc
Dacă anul trecut numărul celor interesaţi de găsirea unei slujbe nu a ajuns nici măcar la o treime din numărul locurilor oferite de angajatori, anul acesta, numărul participanţilor la Bursa Locurilor de Muncă a depăşit cu 23% posturile disponibile (446). Raportat la numărul de şomeri din judeţ (27.560), acesta însă este nesemnificativ (1,99%). „La acţiune au participat 550 de persoane (la fel ca şi anul trecut), care au avut prilejul să contacteze direct firmele angajatoare şi să se informeze cu privire la serviciile de ocupare oferite de AJOFM Dolj. Dintre acestea, 37 de persoane, dintre care trei cu studii superioare (inspector asigurări, agent de asigurare şi manager), şi-au găsit loc de muncă potrivit pregătirii profesionale sau aspiraţiilor personale", a precizat Alina Ghercioiu, care a menţionat că alţi 180 de oameni au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă.
Ce spun angajatorii
Potrivit angajatorilor, ca şi anul trecut, candidaţii la un loc de muncă au fost interesaţi în primul rând de bani. „Comparativ cu anul trecut, a crescut interesul pentru un serviciu. Candidaţii se prezintă mai bine. În general însă, îi interesează în primul rând salariul pe care-l primesc pentru munca prestată", a spus Jeni Trifu, inspector asigurări, prezentă la eveniment pentru a angaja inspectori şi agenţi de asigurări.
Altă tendinţă observată de angajatori este aceea că mulţi tineri optează pentru posturi de necalificaţi. „Pe ce angajăm noi, de la tinerii de 20-23 de ani am avut solicitări în special pentru posturile pentru necalificaţi", a precizat Dana Popescu, administratoarea unei firme participante la Bursă.
446 de locuri de muncă
La Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată vineri la Craiova, au participat la preselectarea candidaţilor 23 de agenţi economici (din 105 contactaţi). Aceştia au pus la dispoziţia celor interesaţi 446 de oferte de locuri de muncă în domeniile: asigurări, prestări servicii, construcţii, confecţii, industria construcţiilor de maşini. „Comparativ cu anul trecut, numărul participanţilor a scăzut la jumătate, iar oferta, cam de patru ori. De remarcat este că a scăzut diversitatea pe structura de meserii“, a spus Eugen Mirea, şef serviciu Agenţie Locală Craiova.