19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUniversitatea, şantier de prestigiu

Universitatea, şantier de prestigiu

Universitatea din Craiova arată ca după un cutremur devastator din cauza lucrărilor de modernizare demarate cu mai mulţi ani în urmă şi încă nefinalizate. Bani pentru investiţii sunt, însă lipsesc muncitorii care să lucreze.

Orice viitor student din ţară care deschide site-ul Universităţii din Craiova este întâmpinat de o ofertă educaţională de excepţie, dar şi de condiţii deosebite prin dotările sălilor de curs la nivel european. Şi cum capacitatea Universităţii craiovene este impresionantă, putând „oferi condiţii excelente de pregătire celor 32.000 de studenţi ai săi, în domenii diverse, grupând 120 de specializări“, orice tânăr care visează să devină student poate alege centrul universitar craiovean. Dar cum, de cele mai multe ori, una e reclama şi alta e realitatea, viitorul student poate avea parte de educaţie în Craiova, însă nu şi de condiţii europene în care să înveţe…

Proiect grandios

Anii au trecut, iar acum clădirea în care funcţionează facultăţile craiovene arată parcă mai rău ca oricând. Proiectul de reamenajare a Universităţii este măreţ, gata oricând să concureze cu cel al unui centru universitar din Occident: vitralii la toate ferestrele holului mare al Universităţii, ale Sălii Albastre şi ale încăperii cunoscute de cei care au frecventat cursurile uneia dintre facultăţile craiovene drept „Sala paşilor pierduţi“, dar şi interioare refăcute complet… Realitatea este însă dezolantă: Universitatea din Craiova arată ca după un cutremur devastator. Peste tot sunt schele, materiale de construcţii, grămezi de moloz şi gunoaie. Cele 1.000 de cadre universitare îşi fac loc prin labirinturile lăsate în urmă de constructori pentru a-şi face meseria. În tot acest şantier, chiar pionii principali, muncitorii, lipsesc cu desăvârşire, „nemotivat“, după cum au declarat reprezentanţii Universităţii. O parte dintre ferestrele clădirii au fost schimbate, însă muncitorii au uitat să le depoziteze pe cele vechi în altă parte, acestea zăcând şi acum pe holuri. Pentru a ajunge, de exemplu, la rectorat, trebuie să urmezi „instrucţiunile“ oferite de cei de la pază, postaţi la singura intrare în Universitate, pe aripa dinspre Cinematograful Patria. Dar, cum trăim într-o societate de piaţă, unde reclama este sufletul comerţului, pe pereţii Universităţii sunt lipite anunţuri „de interes“ pentru studenţi (cum şi unde să-ţi plăteşti RCA-ul maşinii, cum să devii broker de pensii private, dar şi reclame uriaşe la băuturi răcoritoare celebre).

„E criză de muncitori“

În ciuda crizei economice, Universităţii craiovene nu îi lipsesc banii, ci oamenii care să muncească. „Este criză naţională de forţă de muncă, ne-au spus reprezentanţii firmei Atlas, cei care au câştigat licitaţia şi se ocupă de lucrări în Universitate. Din 20 de muncitori, spre exemplu, se prezintă pe şantier doar patru… Avem de finalizat holul central, ferestrele cu vitralii şi trebuie să montăm gresia. De asemenea, trebuie finalizate Sala Albastră şi nucleul clădirii: Facultăţile de Drept, Relaţii Internaţionale, pe care le-am dori gata până la iarnă… Am montat centrala termică şi am finalizat subsolul“, a menţionat Dumitru Topan, prorectorul Universităţii din Craiova.

Partea centrală, finalizată până în iulie

Mai puţin mândru de „realizările“ din Universitate şi gata să treacă la atac împotriva firmei câştigătoare a licitaţiei pentru finalizarea lucrărilor s-a arătat Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii craiovene. Acesta a mărturisit că nu a mai văzut picior de muncitor pe şantier de la mijlocul lunii decembrie. Acesta a găsit şi motivul pentru care Atlas întârzie să îşi trimită muncitorii la lucru. „Se pare că reprezentantul firmei care efectuează lucrările în Universitate a fost speriat de zvonul că bugetul din anul acesta pentru investiţiile realizate în învăţământ va fi considerabil tăiat. Sunt convins că aşteaptă să vadă câţi bani vom primi pentru investiţii, apoi se vor apuca de muncă. Dacă până  la jumătatea lunii firma Atlas nu se prezintă cu muncitorii în Universitate, sunt hotărât să îi penalizez. Vreau ca până în luna iulie să avem partea centrală gata pentru noul an universitar“, a menţionat Vladimirescu. Mai mult, reprezentantul Universităţii craiovene susţine că materialul necesar este achiziţionat, doar manopera lucrărilor rămânând de plată. Despre sumele investite până în prezent în Universitate, nimeni nu poate oferi date exacte, fiind vorba de zeci de milioane. Drept exemplu, Ion Vladimirescu a precizat că doar vitraliile pentru Sala Albastră şi „Sala paşilor pierduţi“ se ridică la peste şase milioane de lei“.

În 2007, Universitatea era în „plin proces de investiţii“

Prin 2007, de exemplu, GdS semnala că Universitatea din Craiova se afla „în plin proces de investiţii“, vechile clădiri modernizându-se, construindu-se imobile noi şi laboratoare moderne pentru studenţi. Lucrările demaraseră cu partea de sud-vest a Universităţii, dinspre Teatrul Naţional, în care numai în acel an s-au investit 3,9 milioane de lei, alte 6,7 milioane de lei au fost investite în acel an pentru dotarea laboratoarelor şi înfiinţarea altora noi, iar 28 de milioane repartizate de Ministerul Educaţiei au fost investite în alte lucrări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII