11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBatjocură cu premeditare în învăţământ

Batjocură cu premeditare în învăţământ

Sindicaliştii preuniversitari doljeni sunt siguri că planul guvernanţilor privind discuţiile des-pre buget şi, implicit, majorările salariale ale profesorilor a fost premeditat. Au aşteptat încheierea situaţiei şcolare a elevilor pentru semestrul I, după care au venit cu forma bugetului educaţiei pentru 2009. La rândul lor, universitarii nu pot ieşi în stradă, deoarece protestul este ilegal.

„Revoltător“ – este cuvântul aflat pe buzele tuturor celor care fac parte din învăţământul doljean atunci când vine vorba de punerea în aplicare a Legii învăţământului de către guvernanţi. Majorarea de 5% a salariilor bugetarilor, deci implicit a profesorilor, propusă de guvern îi contrariază pe sindicaliştii din învăţământul doljean.

Adio sporuri de orice natură

„La un salariu de 900 de lei să primim doar 20-30 de lei majorare salarială? Sau un cadru nedidactic sau auxiliar din şcolile doljene care primeşte 500 de lei să ia în plus doar 10-20 de lei? Suntem scârbiţi. În plus, s-a discutat chiar să ne reducă sporurile de orice natură… Care spor, cel de dirigenţie, cel de doctorat? Să fie pur şi simplu tăiate? Pentru 2009 au specificat că nu se vor face premieri de nici o natură, deci al 13-lea salariu va deveni amintire… Guvernanţii ignoră pur şi simplu Legea învăţământului“, a spus Constantin Lungulescu, vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar – filiala „Spiru Haret“ Craiova. Potrivit sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar doljean, totul a fost premeditat de guvernanţi, care ar fi „lălăit-o“ intenţionat cu bugetul până la terminarea semestrului I, pentru ca profesorii să încheie situaţia şcolară a elevilor. „Este clar că toate negocierile noastre privind salarizarea profesorilor au fost în zadar… Mai avem să negociem doar cu UDMR sau cu Forumul civic al maghiarilor din România, pentru că în rest nu mai ştim cu cine!“, a mai spus Lungulescu.

USII aşteaptă 6% din PIB…

La rândul său, Constantin Rada, preşedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ (USII) Dolj, îşi încurajează colegii sindicalişti să aştepte cu răbdare punerea în aplicare a „pactului semnat de toate partidele politice în 2008“ privind creşterile salariale ale personalului din învăţământ: „Aşteptăm forma finală a bugetului, în care învăţământul să primească 6% din PIB, atât şi nimic mai mult“.

Guvernul nu este altceva decât „căruţa cu paiaţe“

Potrivit sindicaliştilor universitari din judeţul Dolj, guvernul nu este altceva decât „căruţa cu paiaţe“, care aruncă din când în când „grenada fără cui“, aşteptând reacţii. Potrivit acestora, procentul de 5% atât de discutat în ultimele zile nu este altceva decât indicele de inflaţie ce trebuie acordat fiecărui angajat şi nu presupune o majorare salarială. „Universitarii doljeni dau încă o dată dovadă de multă înţelepciune. Aşteptăm într-o linişte absolută ca guvernul să-şi facă treaba, după care vom avea un cuvânt de spus. Chiar în aceste zile ne-au aruncat momeala cum că se poartă discuţii privind contractul colectiv de muncă al cadrului didactic. Conform legii, într-un astfel de moment este ilegală declanşarea grevei generale“, a precizat Nicu Băzdoacă, vicepreşedintele Sindicatului „Alma Mater“ din Universitatea din Craiova.
Răbdarea preuniversitarilor, dar şi a universitarilor doljeni a ajuns însă la limită. Aceştia aşteaptă ziua de luni, când li s-a promis că vor primi forma finală a bugetului, după care vor trece la fapte.
„Ştiţi zicala «Mămăliga românească acum se umflă, şi umflă, şi în orice moment poate da peste»? Aşa suntem şi noi în acest moment“, a adăugat Băzdoacă.

Ce spune legea

Potrivit Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat vor beneficia de următoarele creşteri salariale:
– 55% profesorii universitari;
– 37% personalul didactic din învăţământul universitar (conferenţiari, lectori, preparatori etc.) şi din învăţământul preuniversitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII