17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii

Au câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii

Sute de asistenţi şi medici angajaţi ai cabinetelor din unităţile şcolare din judeţul Olt şi-au obţinut drepturile în instanţă. Ei au câştigat procesele cu Ministerul Sănătăţii prin care solicitau plata tichetelor de masă retroactiv din perioada 2004-2007.

360 de medici şi asistente care lucrează în cadrul dispensarelor, grădiniţelor, căminelor din judeţul Olt, asistenţi personali, comunitari, mediatori sanitari, precum şi cei care lucrează în compartimentele de medicină a muncii sau medicină sportivă au câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii, urmând ca în scurt timp să primească tichetele de masă aferente perioadei 2004-2007.

Nemulţumiţi de faptul că medicii şi asistenţii din spitale benficiază de tichete de masă, personalul medical din afara unităţilor spitaliceşti s-au hotărât să îşi ceară drepturile. Este vorba de 230 de medici şi asistenţi din Slatina, 70 din Caracal şi câte 30 din Balş şi Corabia. O parte dintre aceştia au câştigat tichetele de masă pentru 2004-2006, în timp ce alţii au câştigat acest drept şi pentru 2007. Acesta este primul pas, susţin ei, pentru că nu au de gând să se oprească aici. „Vom deschide altă acţiune pentru a câştiga aceste drepturi şi pentru perioada 2007-2008“, a informat Roxana Dragomir, lidera Sanitas Olt.

 

„Am solicitat tichetele ASP-ului“

 

Medicii şi asistentele de la Caracal au câştigat tichetele aferente perioadei 2004-2007. „40 de medici şi asistenţi personali, comunitari, mediatori sanitari sau care lucrează în cabinetele şcolare au câştigat la sfârşitul anului trecut procesul cu ministerul. Am făcut solicitări către Autoritatea de Sănătate Publică, principalul ordonator de credite. Acum aşteptăm banii“, a declarat managerul Spitalului din Caracal, Constantin Nicu Vladu.

La Slatina au fost, în schimb, mai multe procese. Fie că medicii s-au adresat filialei Sanitas, fie că au demarat acţiunea în nume propriu, au avut câştig de cauză. Mai puţin norocoşi au fost colegii lor de la Serviciul de Medicină Legală, care au pierdut procesul pentru că pe final au rămas fără apărător, avocatul lor promovând examenul în magistratură. „Am fost 17 colegi care am cerut şi noi aceste drepturi. Am câştigat fondul, însă la Curtea de Apel Craiova am pierdut pentru că am rămas fără avocat“, a declarat şeful Serviciului de Medicină Legală Olt, Liviu Radu. Acesta a mai declarat că va încerca să introducă altă acţiune de judecată. „Analizăm opţiunile şi cu siguranţă vom introduce altă acţiune de judecată pentru a câştiga şi noi aceste drepturi“, a mai spus el.

Potrivit directorului economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, Valentina Nicolae, la nivel de unitate se pregătesc demersurile către ASP. „Avem 150 de asistenţi şi medici care au câştigat tichetele de masă. În prezent se verifică listele şi apoi vom face solicitări către Autoritatea de Sănătate Publică (ASP). Aceasta, la rândul ei, va solicita fondurile ministerului“, a explicat Nicolae.

Şi filiala Sanitas Olt s-a implicat în această acţiune. „În decembrie am câştigat procesul prin care 80 de medici şi asistenţi din Slatina, 30 din Corabia, 30 din Caracal şi 20 din Balş îşi vor primi tichetele aferente anilor 2004-2006. Am cerut aceste drepturi pentru că şi ei sunt angajaţi ai spitalelor. Contractele lor de muncă sunt la spitale şi este firesc să primească şi ei aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi. Legea bugetului spune clar că beneficiază de tichete de masă instituţiile finanţate din bugete proprii, iar spitalele sunt finanţate integral din venituri proprii. Vom angaja un executor judecătoresc care să pună în aplicare hotărârea judecătorească definitivă emisă de Curtea de Apel Craiova“, a declarat Dragomir.

„Nu avem bani“

 

Şefa ASP Olt cunoaşte problema, însă susţine că plata acestor tichete de masă nu depinde întru totul de Autoritate. „Deocamdată, nu avem bani. Pentru hotărârile judecătoreşti definitive şi favorabile acestei categorii de medici şi asistenţi am solicitat deja ministerului de resort banii“, a declarat dr. Marinela Madan, şefa ASP.

Ea a ţinut să precizeze că drepturile câştigate în instanţă nu dau acestei categorii de medici şi asistenţi garanţia că vor primi în continuare tichetele de masă pe fiecare lună.

„Un drept câştigat în instanţă nu înseamnă asigurarea continuităţii acestor drepturi, atâta vreme cât în legislaţia în vigoare nu este specificat acest drept“, a spus Madan. Asistenţilor şi medicilor din judeţ care au câştigat procesul cu Ministerul Sănătăţii nu le rămâne altceva de făcut decât să aştepte ca acesta să dispună şi să aloce banii aferenţi tichetelor de masă pentru anii câştigaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII