Salvamontiştii vâlceni au intervenit azi-noapte pentru a salva trei turişti aflaţi în Parcul Naţional Buila Vânturariţa, peste care s-a prăbuşit o stâncă. Mai grav rănit este un bărbat de 47 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism toracic, fiind transportat iniţial la Spitalul Judeţean Vâlcea, de unde a fost transferat, în stare gravă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.
Turiştii îşi instalaseră cortul în Cheile Bistriţei sub peretele Arnota, masivul Buila Vânturariţa. O stâncă s-a desprins de pe versanţi şi a căzut peste ei. Salvamontiştii au reuşit să ajungă la locul accidentului abia după trei ore. De asemenea, la intrarea în Chei au fost aşteptaţi şi de o ambulanţă care l-a luat pe cel rănit.
Zona în care se aflau cele trei persoane este greu accesibilă, cu pereţi abrupţi, iar accesul turiştilor şi alpiniştilor este interzis deoarece este o zonă protejată din Parcul Buila Vânturariţa. Conform salvamontiştilor, bărbatul călăuzea alte două persoane care desfăşurau activităţi ilegale în Parcul Naţional: aceştia căutau "o comoară". Localnicii spun că potrivit legendei, în zona Mânăstirii Bistriţa ar exista comori îngropate în peşterile şi grotele din zonă. De-a lungul anilor au mai existat şi alte tentative de acest gen. Stânca prăbuşită peste călăuză, spun salvamontiştii, a fost dislocată de cei doi căutători, care au refuzat să-i acorde primul-ajutor colegului rănit.
Cei doi au refuzat să se legitimeze şi să declare motivul prezenţei lor în zona protejată, astfel că salvamontiştii au chemat forţele de ordine. Poliţiştii şi jandarmii sosiţi din oraşul vâlcean Horezu au constatat că cele trei persoane au realizat un şantier de căutare, în condiţiile în care între stânci a fost descoperit un grup electrogen necesar funcţionării rotopercutoarelor cu care trebuiau dislocate şi sfărâmate stâncile, precum şi fire conectate la o reţea de curent electric.
Poliţiştii i-au identificat pe ceilalţi doi bărbaţi: Cristian Popescu, de 27 de ani, din Horezu şi Alexandru Bumbac, de 38 de ani, din Bucureşti. "Cei doi au fost coborâţi de la 1400 de metri din zona Mânăstirii Bistriţa cu echipament cu tot, la Poliţia Horezu, pentru cercetări. În interiorul peşterii au fost făcute săpături în galerii, iar asupra lor s-a găsit echipament performant de căutare. Ei au declarat că sunt turişti, dar refuzul lor de legitimare ridică mari semne de întrebare", a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.