14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateISJ Gorj se pregăteşte de tezele cu subiect unic

ISJ Gorj se pregăteşte de tezele cu subiect unic

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a definitivat săptămâna trecută lista elevilor de clasa a VII-a şi a VIII-a care vor susţine tezele cu subiect unic. Rezultatele obţinute de elevi vor conta în proporţie de 50% la admiterea în liceu.

Aproximativ 2.000 de elevi gorjeni vor susţine anul acesta tezele unice. Săptămâna trecută, unităţile şcolare din teritoriu au trimis la ISJ Gorj numărul exact al elevilor care vor susţine examenul. Inspectorul şcolar general adjunct Mădălina Ciolocoi a precizat că ISJ Gorj a stabilit deja comisia care va asigura buna desfăşurare a examenelor. În componenţa ei intră, pe lângă Mădălina Ciolocoi, inspectorii de specialitate Daniela Bogea, pentru limba română, Maria Cochină pentru istorie şi Iustin Paralescu pentru matematică. În luna mai, 90,42% din elevii din Gorj au obţinut note peste 5.00 la aceste teze.

 

Prima corectură o face profesorul de la clasă

 

Tezele unice se vor desfăşura în şcolile în care învaţă copiii. Doar în cazul unităţilor în care sunt mai puţin de zece elevi pe an de studiu aceştia vor merge să susţină examenul la şcoala de care aparţin. Este cazul unităţii şcolare din satul Vladimir, unde în clasa a opta sunt doar opt elevi. Aceştia vor susţine tezele unice la Andreeşti. Tezele unice vor debuta pe 3 decembrie cu proba la limba şi literatura română, în timp ce teza unică la matematică este programată pe 13 decembrie. Elevii claselor a VIII-a vor susţine şi o teză la istorie sau geografie. Aceia care nu participă la examene şi cei care nu promovează vor putea susţine tezele într-o sesiune specială, care va avea loc în februarie 2009. Examenele durează câte doua ore, iar subiectele au o dificultate medie. Ca o noutate faţă de ani trecuţi, prima corectură va fi efectuată de profesorul de la clasă, după care teza va fi trimisă la centrul de examinare, unde va fi corectată din nou. Nota finală va fi media dintre cele două note obţinute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS