18.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL şi PRM au anunţat că vor vota pentru începerea urmăririi penale a lui Năstase şi Mitrea

PNL şi PRM au anunţat că vor vota pentru începerea urmăririi penale a lui Năstase şi Mitrea

PNL şi PRM au anunţat astăzi, la finalul consultărilor de la Cotroceni pe tema justiţiei, că vor vota miercuri pentru începerea urmăririi penale împotriva deputaţilor PSD Adrian Năstase şi Miron Mitrea, susţinând că actul de justiţie nu poate fi împiedicat de măsuri legislative sau administrative.

"PNL va vota în favoarea urmăririi penale a foştilor miniştri care sunt actuali Parlamentari. Parlamentul trebuie să renunţe la iniţiative care împiedică realizarea actului de justiţie. Instituţiile statului nu trebuie împiedicate, actul de justiţie nu poate fi împiedicat de măsuri legislative sau administrative care pot crea impresia că instituţiile statului sunt folosite pentru a împiedica aducerea anumitor persoane în faţa legii", a declarat  ministrul liberal al internelor, Cristian David, după încheierea consultărilor de la Palatul Cotroceni.

O poziţie la fel de fermă în ceea ce priveşte votul de miercuri, din Parlament, a fost exprimată şi de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. "PRM este de acord cu începerea urmăririi penale a tuturor celor vizaţi. Dacă sunt nevinovaţi, nu au decât să apară în faţa justiţiei să producă dovezi, martori", a spus preşedintele PRM, care a adăugat că, din câte a văzut în unele rechizitorii, "avem de-a face cu apă de ploaie, nu sunt marile probleme ale corupţiei". C.V. Tudor a precizat că a fost sunat de un fost demnitar, căruia nu i-a dat însă numele, căruia i-a spus să se prezinte în justiţie şi să pledeze nevinovat.

Şi reprezentanţii PD-L, care au anunţat de luni că deputaţii democrat-liberali vor vota "la vedere" pentru începerea urmăririi penale împotriva celor doi pesedişti, susţin că Parlamentul nu trebuie să mai fie o barieră în calea anchetelor judiciare cu privire la înalţii demnitari. "Este un prim hop, mâine (miercuri-n.r.) la Camera Deputaţilor. Procesul de încetare a monitorizării începe chiar de mâine prin semnalul pe care Parlamentul României, prin Camera Deputaţilor, îl va da că nu este un obstacol în calea anchetelor judiciare  ",a  declarat preşedintele PD-L, Emil Boc.

PSD, prin vocea preşedintelui Mircea Geoană, a anunţat că social-democraţii vor hotărî miercuri cum va vota în cazurile celor doi foşti miniştri. "Vom avea o întâlnire a grupurilor noastre parlamentare. Parlamentarii noştri vor fi avut timpul să citească raportul comisiei speciale, iar mâine în cadrul discuţiei din grup vor specifica punctul de vedere şi intenţia de vot, individuală sau de grup", a spus Geoană.

Liderul PSD a adăugat că parlamentarii social-democraţi vor fi prezenţi în număr mare şi în mod sigur va exista cvorum în Parlament pentru dezbaterea subiectului respectiv. "Sper ca prezenţa şi raportul premierului cu privire la inundaţii, şi replicile, şi comentariile grupurilor parlamentare să nu dilueze foarte mult şedinţa de mâine", a mai spus Geoană.

Şi PC se va întruni miercuri în şedinţă de grup parlamentar, înainte de votul pentru avizul începerii urmăririi penale, pentru a stabili ce poziţie vor avea în acest sens. "Mâine la ora 9.30 va fi biroul permanent la Camera Deputaţilor, la ora 10.00 se va întruni grupul parlamentar şi o să aşteptăm să ni se prezinte raportul comisiei juridice şi vom anunţa imediat după grup cum vom vota în plenul Cemerei Deputaţilor, acolo fiind vorba strict de vot şi nu de dezbateri", a declarat liderul PC Daniela Popa, care a adăugat că raportul Comisiei Europene nu menţionează ce fel de vot trebuie să dea Parlamentul, ci doar că acesta treburi să tranşeze, într-un fel sau altul, problema.

UDMR a anunţat că fiecare parlamentar al formaţiunii va vota cum doreşte, "cum îi dictează conştiinţa" în cazurile celor doi foşti demnitari, deoarece fiecare este familiarizat cu dosarele.

Camera Deputaţilor se întruneşte miercuri în sesiune extraordinară pentru a vota cererile DNA privind începerea urmăririi penale în cazul deputaţilor PSD Adrian Năstase şi Miron Mitrea, fost premier, respectiv fost ministru al transporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS