Când ne facem cumpărăturile de Paşte?

Autori


Pentru a evita aglomeraţia din preajma Sărbătorilor, marile magazine au prelungit programul de lucru.

 

Coşuri lăsate aiurea, oameni oprindu-se pe căile de acces printre rafturi, alţii care se împing şi… aglomeraţie, chiar dacă majoritatea caselor sunt în permanenţă deschise. Atmosfera este specifică perioadelor din preajma Sărbătorilor, iar cumpărăturile pot deveni repede un chin. „Sunt produse pe care nu poţi să le cumperi mai devreme deoarece se învechesc. E aglomeraţie. Nu e prea plăcut, dar e normal, pentru că aşa cum eu vreau să-mi fac cumpărăturile, vor şi alţii“, a declarat Denisa Oprim, din Craiova.

Reprezentanţii magazinelor spun însă că există soluţii şi pentru cei care doresc să-şi cumpere cele necesare în linişte. „E foarte aglomerat de la 8.00 la 24.00. Orele de vârf sunt 14.00-16.00 şi 19.00-21.00. Noaptea, după ora 24.00, este mai linişte“, a declarat Gelu Nedelcu, directorul de la real,- Hypermarket Craiova.

 

Programul magazinelor


 

Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor şi pentru a stopa aglomeraţia, marile magazine funcţionează, în această perioadă, după un program special. real,- Hypermarket Craiova funcţionează nonstop până pe 5 mai, cu excepţia zilei de 26 aprilie, când magazinul se va închide la ora 20.00, şi a zilei de Paşte, când va fi închis. Pe 28 aprilie, programul hipermarketului real,- va începe la ora 8.00, iar de pe 5 mai va reveni la orarul 6.00-23.00.

În apropierea Sărbătorilor Pascale, şi programul magazinului Metro Cash&Carry Craiova a suferit modificări. Până pe 26 aprilie, va funcţiona nonstop, iar pe 26 aprilie, până la ora 18.00. În ziua de Paşte, magazinul va fi închis, iar pe 28 aprilie va fi deschis între orele 8.00 şi 18.00. De pe 29 aprilie, Metro revine la programul normal (luni – sâmbătă – 6.00-22.00, duminică – 8.00-22.00).

În ceea ce priveşte Selgros Cash&Carry Craiova, până pe 25 aprilie acesta va fi deschis în intervalul 7.00-23.00, iar pe 26 aprilie, între 6.00 şi 16.00, urmând ca în ziua de Paşte să fie închis.

Până pe 25 aprilie inclusiv, magazinul Billa va fi deschis până la ora 24.00, urmând ca sâmbătă să aibă program scurt (8.00-18.00). Pe 27, magazinul va fi închis, dar îşi va relua programul pe 28 aprilie (10.00-18.00).

Vineri, supermarketul Primăvara va fi deschis în intervalul orar 8.00-23.00. Pe 26 aprilie va funcţiona între 8.00 şi 19.00, urmând ca pe 27 să fie închis. Luni, magazinul va fi deschis între orele 10.00 şi 20.00.

În ceea ce priveşte hipermarketul Pic, până pe 25 aprilie inclusiv, acesta are program nonstop, urmând ca pe 26 să se închidă la ora 22.00. Duminică, magazinul va fi închis, iar luni va fi deschis în intervalul 8.00-23.00.



Comenteaza acum

3 Comentarii

  1. intrebare??????? said:

    pai cind sa ne facem cumparaturile de pasti?la pastele cailor! va preocupati de aglomeratia din piete?pai bietii de noi ne cam aglomeram ca sa mai vedem preturile!poate-poat e gasesc ceva mai ieftin ca de……..baniiiiiii iiiiiiiiiiiii. Alta intrebare se mai pune?Ca va dau raspunsuri cu duiumul!

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 25 aprilie 2008

Actualitate

» Curtea de Apel Bucureşti a decis: Oprescu poate candida
» Dolj: Accident mortal cu maşina primăriei
» Când ne facem cumpărăturile de Paşte?
» După Distrigaz, potopul

Local

» Scurte stiri
» Cadouri pentru bătrâni şi copii
» Minor dispărut de la Şcoala ajutătoare
» Locuinţe trecute sub tăcere
» Păcăleala PSD n-a ţinut
» Amendaţi cu focuri
» Ucis de tir
» Din maşină, la spital
» Romii, provocaţi la dialog de autorităţi
» Schimb de morţi la Sineasca
» Protest înainte de Paşte
» Şcoli europene pe pământ oltenesc
» Iepuraşul, la Centrul de recuperare

Dolj

» Primarul din Drăgoteşti, prins cu tichetul în sac

Gorj

» Poliţiştii, la datorie de Sărbători
» Accidente rutiere din cauza neatenţiei
» Carnea de miel s-a ieftinit

Sport

» Scurte ştiri
» Marius Niculae este prea scump pentru Inverness
» Sir Alex Ferguson, mulţumit de rezultat
» Frank Rijkaard rămâne optimist
» Spectacol fără goluri pe „Nou Camp“
» Victoria lui Voicu
» SCM-U, învinsă din nou de CS Otopeni
» Pandurii Târgu Jiu, pe podium în returul 2008
» Onoarea Ştiinţei, mai presus de orice
» Dorel Stoica, suspendat două etape
» Meciul patronilor
» Nu suntem sclavii nimănui

Bani & Afaceri

» Se scumpeşte curentul
» Investitor american, în aşteptare

Sanatate

» Ochiul bionic, o speranţă pentru nevăzători
» Remedii naturiste cu isop
» Alimentaţia în funcţie de grupele sanguine

Magazin

» Telefoane utile
» Apariţii editoriale
» Agenda evenimentelor
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită
» Vaticanul, o destinaţie ideală pentru pelerinaj
» HOROSCOP
» Scurte ştiri

Top