14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu, invitat la Kremlin

Băsescu, invitat la Kremlin

Preşedinţii Vladimir Putin şi Traian Băsescu au avut ieri o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia au discutat între patru ochi circa 20 de minute.

 

În deschiderea întâlnirii Băsescu – Putin de ieri, preşedintele român i-a mulţumit liderului de la Kremlin că a acceptat să participe la Consiliul NATO – Rusia de la Bucureşti şi a remarcat relaţiile foarte bune dintre cele două ţări. „Vă mulţumesc că aţi acceptat această vizită la Bucureşti. Vă mulţumesc pentru relaţiile foarte bune pe care le-am avut din 2005, de la prima vizită la Moscova şi până acum, când vă apropiaţi de predarea mandatului. Am convingerea că bazele noilor relaţii dintre România şi Rusia s-au pus odată cu vizita mea la Moscova şi vă mulţumesc foarte mult“, a declarat Traian Băsescu, la începutul întâlnirii bilaterale cu Vladimir Putin.

Preşedintele Federaţiei Ruse a menţionat, la rândul său, că în acest an se împlinesc 130 de ani de la stabilirea relaţiilor dintre România şi Rusia şi i-a mulţumit şefului statului român pentru organizarea summit-ului de la Bucureşti, dar şi pentru ospitalitatea cu care a fost primit, invitându-l pe Băsescu într-o nouă vizită la Moscova.

„Vreau să menţionez că, după vizita dumneavoastră la Moscova, din 2005, relaţiile bilaterale s-au dezvoltat mult în sfera economică şi schimburile economice au ajuns la aproape cinci miliarde de dolari. Aş vrea să vă mulţumesc pentru modul constructiv pe care consider că îl vom avea în relaţiile bilaterale şi pentru oportunitatea de a reînnoi vizita mea la Bucureşti şi reconfirm invitaţia mea de a reveni la Moscova“, a spus Putin.

Un stat mic poate spune NU

Preşedintele Traian Băsescu a arătat ieri că summit-ul NATO de la Bucureşti poate fi considerat un succes, inclusiv prin prisma faptului că s-a demonstrat cum un stat mic poate spune „nu“ în faţa marilor puteri.

„Acest summit mai e interesant şi dintr-un alt motiv, întâmplarea nefericită legată de Macedonia. În opinia publică s-a acreditat ideea că tot ceea ce hotărăsc statele mari în interiorul Alianţei automat este preluat şi pentru statele mai mici sau mai puţin influente. Acest summit a demonstrat că, în mod egal, un stat mare şi unul mic pot avea punctele de vedere respectate. Mecanismul Alianţei ne-a arătat că un stat care are interesele lezate a putut să spună tuturor marilor puteri ale lumii «nu»“, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, într-o întâlnire cu participanţii la Summit-ul Tinerilor Atlantişti. El a precizat că astfel s-a demonstrat că mecanismele democratice ale NATO funcţionează la orice nivel.

Extinderea scutului, un succes al summit-ului

Trecând în revistă concluziile reuniunii de la Bucureşti, şeful statului a menţionat în acest sens recunoaşterea importanţei strategice a regiunii Mării Negre, precum şi decizia privind scutul antirachetă.

„Alianţa nu a cedat tentaţiilor populiste, presiunilor din afară, ci a adoptat o decizie în deplină concordanţă cu principiile sale. Indivizibilitatea securităţii şi-a găsit rezonanţa în decizia Alianţei de construcţie a unui sistem complementar celui american, care să asigure securitatea şi pentru statele membre NATO care nu erau acoperite de scutul SUA“, a spus Băsescu, citat de NewsIn. Şeful statului a precizat că astfel, securitatea este garantată nu numai pentru ţările Europei de Vest, ci şi pentru România, Bulgaria, sudul Italiei şi, în perspectivă, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Croaţia şi Macedonia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII