18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024

Rai pe patru roţi

Bechetul nu este doar unul dintre cele două porturi din judeţ. Mai nou, s-a transformat şi în oraşul „bulgăroaicelor“, maşini înmatriculate peste Dunăre. Aproape la fiecare autoturism cu număr de Dolj vezi altul cu număr de Bulgaria. Motivul e simplu. Pe lângă evitarea taxei auto, preţurile acestora sunt foarte atractive.

 

 

 

Bechetul e raiul maşinilor cu număr de Bulgaria. Ai zice că vecinii noştri specializaţi în castraveţi
s-au mutat cu căţel şi purcel pe malul celălalt. Dar nu, cei de la volan sunt românaşi de-ai noştri, localnici, care au descoperit că e mult mai avantajos să dea o tură cu bacul pe Dunăre decât să umple bugetul lui Tăriceanu. În felul acesta scapă de taxa de primă înmatriculare şi se întorc cu maşini la preţuri mult mai mici decât cele de pe piaţa românească. Riscurile de care vorbeşte toată lumea, cum că te poţi trezi cu maşina luată din bătătură, par să nu existe decât la nivel de bârfă. Locuitorii din Bechet sunt liniştiţi. Ei ştiu ce au cumpărat şi de la cine, iar când îi întrebi dacă nu le e frică, se bat cu palma pe buzunar. „Am documente!“, spun ei.

 

Stăpân cu procură

 

Pe Ovidiu Jianu l-am găsit în port, la Căpitănie. Este sigur că a făcut o afacere bună cumpărând un autoturism de la bulgari. „Am luat un Audi A4 cu 4.000 de euro, cu tot cu taxe şi documente. M-am dus într-un parc auto la Mizia. Erau maşini grămadă. I-am dat 100 de euro unei femei de 60 de ani, pe care o cunoşteam, şi am înmatriculat-o pe numele ei. Mi-a dat cartea de identitate a autoturismului, asigurarea, inspecţia tehnică şi o procură definitivă, prin care am dreptul să şi vând maşina dacă vreau“, a spus sigur pe el Jianu, în timp ce ne arăta procura. Conform documentului, acesta „poate să conducă autoturismul în ţară şi în străinătate“ şi are dreptul să o reprezinte pe proprietară în relaţia cu părţile terţe, cu autorităţile judiciare şi administrative, (…) în faţa Poliţiei Rutiere“ şi chiar a firmelor şi societăţilor. De asemenea, Ovidiu Jianu are dreptul să vândă autoturismul la ce preţ doreşte şi să primească despăgubiri de asigurări în caz de accident. Procura este încheiată pe termen nelimitat. „În România, şi asigurarea obligatorie mă costa mai mult decât la bulgari. Acolo, se rezolvă foarte repede. Eu am fost doar la notar, în rest, proprietara s-a ocupat de acte“, a recunoscut Jianu.

 

Bulgarii, ameninţaţi cu Plevna

 

Victor şi-a cumpărat tot un Audi A4, pe care a dat 4.500 de euro. „Am semnat actele cu un bulgar pe care îl cunoşteam. Lui i-a rămas copie de pe procură, dar nu mi-e teamă că se poate întâmpla ceva rău cu maşina, pentru că restul documentelor sunt la mine. Am apelat la metoda asta pentru că nu mi-am permis să plătesc taxa de primă înmatriculare din ţară. În cazul maşinii mele ajungea la câteva sute de euro“, a spus el. Ce s-ar întâmpla însă dacă bulgarii le-ar da ţeapă românilor? „Ar fi a doua Plevnă. Ar apărea ştreangurile grămadă. În Bechet apar maşini cu numere de Bulgaria în fiecare zi“, a afirmat Dumitru Cârciumaru, un bărbat pe la 50 de ani, care îşi doreşte şi el o „bulgăroaică“. „Mai întâi să termin casa şi după aia îmi iau şi eu una“, a spus el mândru.

 

Amendă a la România

 

Nici pentru poliţişti situaţia nu ridică probleme deosebite. „Sunt cazuri în care procura pe care ne-o arată şoferul nu este tradusă în română, dar se întâmplă rar. Aceştia preferă să le traducă pentru a nu avea probleme“, a declarat Ionuţ Cotigă, din cadrul Poliţiei Bechet.

Încasarea amenzilor de circulaţie se face la fel de uşor ca în cazul unei maşini înmatriculate în România. „Dacă este depistat de radar că a depăşit viteza regulamentară, şoferul este tras pe dreapta şi se urmează procedura normală. I se întocmeşte proces-verbal şi poate să plătească pe loc“, a spus subcomisarul Emil Zuican, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Craiova.

Mai dificil este în cazul şoferilor de altă naţionalitate. „Atunci procesul-verbal este trimis prin ambasadă în ţara lor“, a precizat Florin Domozină, din cadrul Poliţiei Bechet.

 

Comision pentru comoditate

 

Maşini second hand la preţuri bune, înmatriculate în Bulgaria, poţi găsi şi fără să pleci din Craiova. „Îţi pot aduce orice maşină vrei, în funcţie de banii pe care îi ai. Săptămâna viitoare plec după «marfă» în Elveţia. Îmi dai un acont de 100-200 de euro, eu cumpăr maşina, o înmatriculez în Bulgaria pe firma mea şi ţi-o aduc împreună cu toate actele. Nu înmatriculez autoturisme cu mai mult de 120 de kw (aproximativ 160 CP), deoarece bulgarii au o lege care te obligă să plăteşti 32 de euro pentru fiecare kilowat în cazul în care cumperi o maşină de acest fel. Şi nu plăteşti doar diferenţa, ci plăteşti pentru toţi kilowaţii maşinii“, a spus unul dintre craiovenii care se ocupă cu comerţul de maşini la mâna a doua. Autoturismul adus la scară îţi va scoate însă mai mulţi bani din buzunar. Comisionul în acest caz este de 300-400 de euro.

Unde cumperi la bulgari

Cele mai apropiate oraşe bulgăreşti de unde poţi cumpăra maşini înmatriculate sunt Plevna, Vraţa, Oreahovo şi Vidin. Aici, de exemplu, un Opel Zafira, vechi de cinci-şase ani, costă 3.500 de euro, iar un Ford Mondeo îl poţi cumpăra la 2.600 de euro. Preţurile variază în funcţie de vechime, kilometraj şi de eventualele accidente în care a fost implicat autoturismul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII