11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajatorii doljeni nu vor salariaţi pe banii statului

Angajatorii doljeni nu vor salariaţi pe banii statului

Deşi pot primi subvenţii echivalente cu salariul de bază stabilit la data angajării, agenţii economici doljeni nu se înghesuie să încadreze persoane marginalizate social. „În anul 2007, în Dolj, au fost angajate nouă persoane marginalizate social de către patru angajatori, care au încheiat cu AJOFM cinci convenţii. Suma cheltuită a fost de 60.669 de lei“, a precizat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Comparativ cu 2006, numărul persoanelor marginalizate social este în scădere. Până în septembrie 2006, AJOFM Dolj încheiase convenţii cu şase angajatori de inserţie, ce au avut drept scop încadrarea în muncă a 19 persoane.

 

Statul suportă salariul de bază până la doi ani

 

Potrivit Legii nr. 116/2002, pentru a le facilita accesul la un loc de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin AJOFM, subvenţionează agenţii economici care încadrează în muncă persoanele marginalizate social (angajatori de inserţie). „În scopul integrării sau reintegrării în muncă, persoanele marginalizate social pot beneficia de plasare în muncă la un angajator avizat de AJOFM, în baza unui contract de solidaritate. Contractul de solidaritate se încheie între AJOFM şi tânărul beneficiar pe o perioadă de până la doi ani, dar nu mai puţin de un an“, a spus Daniela Neagoe, directoarea adjunctă a AJOFM Dolj. Potrivit informaţiilor primite de la AJOFM Dolj, în baza contractului de solidaritate, angajatorul de inserţie va încheia cu tânarul un contract de muncă pe durată determinată egală cu cea a contractului de solidaritate. Angajatorii de inserţie primesc de la AJOFM, în fiecare lună, salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

 

Care sunt persoanele marginalizate social

 

Conform legii, prin persoană marginalizată social se înţelege persoana cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani care beneficiază de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit garantat, în condiţiile Legii nr. 416/2001. Persoana respectivă trebuie să se afle în cel puţin două dintre următoarele situaţii: nu are loc de muncă; nu are locuinţă în proprietate sau în folosinţă; locuieşte în condiţii improprii; are unul sau mai mulţi copii în întreţinere sau face parte dintr-o familie cu mulţi copii în întreţinere; este persoană vârstnică, fără susţinători legali; este încadrată în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate; are în întreţinere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat ori invaliditate gradul I sau II; a executat o pedeapsă privativă de libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII