14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Mergeţi la vot!

Pe 25 noiembrie îi veţi alege pe cei care vă vor reprezenta în Parlamentul European. Votul dumneavoastră va decide asupra celor care vor exprima şi vor susţine interesele dumneavoastră la Bruxelles şi Strasbourg. De aceea, această decizie este foarte importantă.

 

Eu am fost ales în Parlamentul European în 1979, cu ocazia primelor alegeri directe. În acel moment, nici nu îndrăzneam să visez că, în mai puţin de 30 de ani, zece ţări din fostul bloc comunist vor deveni state membre ale Uniunii Europene şi că, în calitate de preşedinte al Parlamentului European, voi asista la primele alegeri europene organizate în România. Aş fi considerat acest lucru un vis frumos, dar irealizabil în cursul vieţii mele. Cu toate acestea, acest vis a devenit realitate.

În numele cetăţenilor Europei, reprezentaţi de Parlamentul European, aş vrea să reiterez bucuria faţă de aderarea ţării dumneavoastră la Uniunea Europeană. După 60 de ani, România s-a reîntors în familia popoarelor europene libere, contribuind la reunificarea continentului nostru, lucru de care suntem foarte mândri.

Apreciem în mod deosebit eforturile pe care România, dumneavoastră, cetăţenii, le-aţi făcut şi tenacitatea cu care aţi urmat calea reformelor, în ultimii ani. Aceste eforturi au dat roade: apartenenţa la Uniunea Europeană este o oportunitate pentru România să îşi ducă mai departe dezvoltarea. Este, totodată, o oportunitate şi pentru Uniunea Europeană să abordeze în comun provocările viitorului. Trebuie să profităm de aceste oportunităţi împreună.

Primele alegeri europene din România vor fi punctul culminant al aderării ţării dumneavoastră la Uniunea Europeană, asigurându-vă de faptul că interesele vă vor fi reprezentate. După toţi aceşti ani în care aţi trăit cu dorinţa ca ţara dumneavoastră să aparţină comunităţii europene de valori, aceste alegeri vă oferă ocazia de a vă afla, pentru prima dată, în centrul democraţiei europene.

Europa este un simbol al democraţiei. Alegerile sunt punctul central al oricărei democraţii. Prin participarea la aceste alegeri, aveţi ocazia de a face auzită vocea României în Uniunea Europeană. Recomandarea mea este să aduceţi dezbaterea asupra Europei la locul central pe care îl merită în viaţa politică românească. Dezbaterea asupra Europei priveşte beneficiile imediate pe care vi le poate aduce aderarea la Uniunea Europeană. Aceste beneficii pot fi palpabile în viaţa dumneavoastră de zi cu zi, cum ar fi de exemplu reducerea tarifelor pentru convorbirile în roaming. Dar pot fi şi pe teme mult mai profunde, cum ar fi rolul României în Uniunea Europeană. Avem nevoie de această dezbatere europeană. Avem nevoie de participarea dumneavoastră activă în această dezbatere importantă despre viitorul nostru comun.

Vă cer vouă tuturor, cetăţenilor României, să vă exercitaţi dreptul democratic de vot pentru care aţi luptat. Cu cât participarea la urne va fi mai mare pe 25 noiembrie, cu atât veţi da un mandat mai puternic viitorilor reprezentanţi în Parlamentul European, pentru a lua decizii în numele dumneavoastră. Aceste decizii reprezintă în prezent 75% din legislaţia europeană, adoptată pe picior de egalitate cu Consiliul de Miniştri. Parlamentul contează.

Trăiţi acum în democraţie – ceva ce v-a fost refuzat pentru mult timp. Trăiţi într-o Românie liberă, care face parte acum din comunitatea popoarelor Uniunii Europene, cu toate valorile pe care le implică acest lucru. Suntem uniţi de: demnitatea umană, drepturile omului, libertate şi democraţie, statul de drept, economia de piaţă. Libertatea individului şi responsabilitatea faţă de comunitate sunt elementele cheie ale existenţei noastre umane şi politice, ca europeni. Ele sunt esenţa sufletului nostru european. Exprimându-vă votul la 25 noiembrie, veţi exprima importanţa României, ţara dumneavoastră natală, ca stat membru al Uniunii Europene. Viitorul dumneavoastră este viitorul nostru comun : viitorul nostru comun este Europa. Votaţi pentru viitorul dumneavoastră european.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII