21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAccizele şi taxa auto pentru 2008, calculate la un curs redus

Accizele şi taxa auto pentru 2008, calculate la un curs redus

Accizele şi taxa auto colectate anul viitor vor fi calculate luând în considerare cursul de schimb de 3,3559 lei/euro anunţat astăzi de Banca Naţională a României (BNR) pentru 1 octombrie, cu 5,28% mai redus decât cel valabil pentru sumele încasate în acest an.
Pentru calcularea accizelor din acest an, Ministerul Economiei şi Finanţelor a utilizat o rată de schimb de 3,5334 lei/euro, stabilită de banca centrală la 28 septembrie 2006.
Valoarea în lei a accizelor, a taxei speciale auto şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate la bugetul de stat şi stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, sunt determinate prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb comunicat de BNR pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, potrivit Codului Fiscal.
Cotaţia respectivă va fi utilizată pe toată durata anului calendaristic.
Accizele colectate la buget au însumat, în perioada ianuarie – iunie, 5,48 miliarde de lei, iar la finele lunii august încasările au urcat la 7,76 miliarde de lei. Sumele prognozate să fie încasate din accize în acest an se ridică la 12,4 miliarde de lei.
Totodată, Guvernul a bugetat pentru acest an venituri de 766,8 milioane lei din taxa auto, sumele încasate în primul semestru reprezentând 39% din nivelul total prognozat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS