17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn toamnă se numără scumpirile

În toamnă se numără scumpirile

Preţurile alimentelor se vor majora cu 35%. S-ar putea opera modificări de preţ şi la carburanţi. Energia urmează aceeaşi cale.

Din toamnă, preţurile alimentelor vor suferi modificări importante, astfel încât, până cel târziu la sfârşitul lunii octombrie, valoarea acestora va creşte în medie cu 35 la sută. „Toate alimentele, de la pâine şi ulei, la carne şi lapte, se vor scumpi până la mijlocul lunii octombrie, cel târziu sfârşitul acesteia. La o mare parte dintre produse se vor înregistra creşteri de preţ de 40 de procente, sau chiar mai mult, iar la altele, de mai puţin, de 20 la sută, dar, cumulat se va ajunge la o valoare de 35 la sută“, a spus Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Preţurile la alimente vor creşte, potrivit acestuia, din cauza secetei din această vară. „Preţurile vor creşte pentru fiecare produs, în funcţie de cât de mult a afectat seceta materia primă a respectivului aliment. Astfel că, de exemplu, la ulei ne aşteptăm la majorări de 20 de procente, în timp ce la pâine şi carne, în special cea de vită, vor fi creşteri de 40 la sută“, a menţionat reprezentantul FSIA. În ceea ce priveşte preţul conservelor de legume şi fructe, acesta ar putea creşte în toamnă cu până 50%, din cauza lipsei de materii prime, ca urmare a secetei prelungite care a afectat culturile agricole, a declarat Aurel Tănase, preşedintele patronatului de profil Romconserv.

Preţul carburanţilor, dependent de piaţa internaţională

Ca şi cum scumpirea alimentelor n-ar fi suficientă, benzinarii particulari ne avertizează că nici preţul carburanţilor nu va rămâne bătut în cuie. „În viitorul foarte apropiat, probabil din toamnă, se vor opera modificări ale preţurilor la carburanţi“, a spus Ion Tache, preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari. „Aceste majorări nu depind de noi. Practic, preţurile la carburanţi sunt strâns legate de piaţa internaţională. Depinde de ce se va petrece acolo, dar avem semnale că nu «este de bine»“, a adăugat Tache.

ANRE ne pregăteşte de scumpiri

Iar ca seria de scumpiri să fie completă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anunţă că preţul energiei electrice s-ar putea majora şi el. ANRE ar putea recunoaşte o parte a costurilor producătorilor de energie, după o analiză detaliată, însă această recunoaştere va duce la majorarea preţurilor pentru populaţie, a declarat preşedintele instituţiei, Gergely Olosz. „Am primit solicitarea de recunoaştere a costurilor de producţie de la mai mulţi producători. De la Complexul Energetic Rovinari am primit o solicitare scrisă în acest sens“, a precizat Olosz. Potrivit ANRE, mai multe solicitări de acest fel au venit de la Electrocentrale Bucureşti şi de la alţi producători de energie.

„S-ar putea ca unele costuri să fie justificate“, a menţionat Olosz. De asemenea, Ministerul Economiei şi Finanţelor a anunţat că vrea să înfiinţeze un fond de contribuţii pentru dezafectarea unităţilor nuclearoelectrice şi depozitarea deşeurilor radioactive, constituit din resurse financiare asigurate de Nucleraelectrica, proiect care ar putea determina creşterea preţurilor la energie.

Inflaţia anuală a ajuns la 3,99% în iulie

În luna iulie, preţurile de consum au crescut cu 0,29%, faţă de 0,14% în luna precedentă, pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente şi la produse din tutun, iar inflaţia din ultimele 12 luni a urcat în luna iulie până la 3,99%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Mărfurile alimentare au înregistrat un avans de 0,56%, în condiţiile scumpirii legumelor cu 2,59% şi a fructelor cu 2,18%. Sectorul nealimentar a avut o majorare a preţurilor de 0,44%, bazată în principal pe creşterea semnificativă a preţurilor la produsele din tutun, cu 4,24%.

În compensaţie, tarifele la servicii au consemnat o uşoară scădere, de 0,67%, susţinută de ieftinirea serviciilor de telefonie (-3,38%) şi transport aerian (-2,9%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII