14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTarom, în tăvălugul falselor concursuri cu premii

Tarom, în tăvălugul falselor concursuri cu premii

După ce Metro şi Automobile Dacia şi-au avertizat clienţii asupra unor false concursuri cu premii oferite de cele două companii, ieri a venit rândul Tarom să tragă un semnal de alarmă în acest sens.

Conducerea companiei spune că diverşi indivizi care se prezintă drept angajaţi ai Tarom încearcă să înşele persoane de bună-credinţă, promiţându-le premii în schimbul transmiterii prin poştă a unor sume de bani sau al achiziţiei de cartele preplătite pentru telefonie mobilă.

De aproximativ două săptămâni, agenţia Tarom din Târgu Mureş este asaltată de cetăţeni care susţin că li s-a comunicat telefonic, de către presupuşi angajaţi ai companiei, să meargă către cea mai apropiată agenţie pentru ridicarea unor premii pe care aceştia le-ar fi câştigat, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.

Tarom a precizat ieri că nu există nici un concurs oficial, aşa cum nu există nici un fel de premiu de câştigat. Compania aeriană solicită persoanelor contactate de presupuşii angajaţi Tarom, care le-au promis diverse premii, să sesizeze imediat poliţia.

Aceeaşi metodă de înşelăciune a fost reclamată săptămâna trecută de Metro şi de Automobile Dacia. Metro a informat că persoane care se declară în mod ilegal reprezentanţi ai companiei au abordat în ultimele zile mai mulţi oameni, încercând să-i convingă să cumpere cartele preplătite pentru telefoanele mobile, pentru a intra în posesia unor false premii. Şi conducerea uzinei din judeţul Argeş a avertizat asupra unor tentative de fraudă comise de o persoană care se recomanda în mod fals ca angajat al său şi încerca să convingă telefonic diverşi oameni să cumpere cartele preplătite pentru telefonie mobilă, pentru a putea intra în posesia unor premii iluzorii.

 

Nici Dacia n-a scăpat

 

În legătură cu acest incident, Dacia a semnalat faptul că un individ a pretins sume de bani care să fie cheltuite pe cumpărarea de cartele telefonice aparţinând unor reţele de telefonie mobilă, în schimbul oferirii unui vehicul Dacia Logan. Individul suna la întâmplare şi se recomanda drept angajat al Dacia. Pentru a câştiga încrederea persoanelor cu care vorbea, el a oferit informaţii care par verosimile: Alexandru Popovici, Dacia Logan Mioveni, serie legitimaţie BX 1071301379, CNP 1720307500013, C.I. AG 001307, fax: 0248.420.920, telefon: 0767.195.177, adresa: b-dul Dacia nr. 13, Mioveni, Argeş.

Acest aşa-zis angajat a pretins că apelul său este legat de un concurs organizat cu ocazia împlinirii unui număr de ani de existenţă a uzinei Dacia. Celui cu care vorbeşte la telefon escrocul îi spune că a câştigat un vehicul Dacia Logan şi că maşina va fi livrată la domiciliul său în ziua următoare. Există o singură condiţie, şi anume: fericitul câştigător să achiziţioneze cartele aparţinând unor reţele de telefonie mobilă cu valori oscilând între 100 şi 200 de dolari. De asemenea, acesta solicită persoanelor respective trimiterea codului de reîncărcare.

Referitor la acest caz, Dacia a precizat că la uzina din Mioveni nu există nici un salariat cu numele prezentat mai sus şi nici o legitimaţie cu această serie. Dacia nu a organizat nici un concurs de acest gen. Mai mult decât atât, conducerea uzinei a anunţat că va solicita începerea urmăririi penale împotriva persoanei/persoanelor vinovate de această dezinformare frauduloasă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Codul Penal şi pedepsite cu închisoarea. Este vorba despre înşelăciune faţă de persoanele apelate şi de concurenţă neloială faţă de Dacia, cu grave consecinţe asupra imaginii uzinei.

Reprezentanţii Dacia roagă cetăţenii să fie atenţi şi să respingă aceste apeluri, chiar dacă datele de identificare ale persoanei apelante (nume, date personale, număr de telefon) pot să difere de cele enunţate mai sus. De asemenea, toţi cei care vor face obiectul acestor fraude sunt rugaţi să obţină de la persoanele care le apelează toate informaţiile posibile şi să informeze de urgenţă Dacia, prin Vocea Clientului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU