19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia: Au început alegerile legislative

Turcia: Au început alegerile legislative

Aproximativ 43 de milioane de turci sunt chemaţi duminică la vot pentru alegeri legislative, după o gravă criză politică ce a ilustrat divergenţele profunde în legătură cu viitorul ţării între partidul la putere – rezultat dintr-o mişcare islamică – şi tabăra laică susţinută de armată. După cum informează site-ul romandie.com, birourile de vot s-au deschis la ora locală 7.00 în estul Turciei, în timp ce în vest, inclusiv în capitala Ankara şi în principalul oraş al ţării, Istanbul, secţiile de vot s-au deschis o oră mai târziu. Primele rezultate, neoficiale, sunt aşteptate după ora 21.00. Actorii-cheie ai acestui scrutin sunt Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de sorginte islamică, aflat la putere, şi naţionaliştii din MHP (Partidul Acţiunii Naţionaliste), aceştia din urmă potrivnici viitorului european al ţării preponderent musulmane, cu o populaţie de 74 de milioane de locuitori. Premierul Tayyip Erdogan, cel mai popular politician din Turcia, a convocat alegeri legislative anticipate, devansându-le cu câteva luni faţă de data la care ar fi trebuit să aibă loc în mod normal, după ce mişcarea prolaică, având ca aliat puternica armată, l-a împiedicat să-l numească preşedinte al ţării pe colegul său, ministrul de externe Abdullah Gull, şi el un membru al fostului partid religios.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS