14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaghiarii care nu ştiu limba română să rămână fără cetăţenie

Maghiarii care nu ştiu limba română să rămână fără cetăţenie

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat astăzi la Târgu Mureş, că partidul său va iniţia un proiect de lege prin care etnicii maghiari care nu cunosc limba română să rămână fără cetăţenie, informează NewsIn.
„Ne vom lupta ca toţi ungurii din România să fie obligaţi să vorbească româneşte pentru că este limba oficială a statului român. Cei care nu cunosc limba română şi nici nu o învaţă în următorii doi ani îşi pierd cetăţenia română. Şi să fie foarte bine primiţi în Ungaria. Este anormal să fii cetăţean al unui stat şi să nu cunoşti limba oficială a statului respectiv. Vrem să atragem atenţia tuturor, şi a românilor şi a europenilor, asupra anomaliilor care se întâmplă aici. Un român care vrea să lucreze undeva trebuie să ştie ungureşte, dar un cetăţean român de etnie maghiară, nu trebuie să ştie româneşte. Chiar dacă vom avea dificultăţi, apropo de constituţionalitate, problema rămâne şi atunci când se va schimba Constituţia, vom avea un aliniat care prevede acest lucru”, a declarat Voiculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS