20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePicaţi cu cartea în mână

Picaţi cu cartea în mână

Nici unul dintre oltenii care au candidat la concursul de admitere în magistratură din această lună nu a fost admis. Dintre cei 316 avocaţi, notari, asistenţi judiciari sau consilieri juridici care au vrut să devină procurori sau judecători, numai unul  a fost admis.

Examenul de admitere în magistratură a avut loc la începutul lunii, iar la el s-au putut înscrie toţi absolvenţii de Drept care au vechime de cel puţin cinci ani într-o profesie juridică. Toţi candidaţii au fost avocaţi, consilieri juridici ori notari.
Aceste concursuri sunt organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii (INM), pentru ocuparea locurilor vacante la judecătorii şi Parchetele de pe lângă acestea, modalitatea principală de admitere fiind absolvirea INM.
Chiar dacă şi în acest an candidaţilor li s-a permis să susţină examenul cu cărţile pe masă, nici aşa nu au putut obţine o notă peste şapte pentru a fi declaraţi admişi, doar unul din cei 316 cumulând nota 8,15.

Un doljean… aproape admis

Conform rezultatelor obţinute la proba scrisă, făcute publice de INM, la acest concurs s-au înscris pentru obţinerea unui post de procuror cinci doljeni, nouă gorjeni, o persoană din Olt şi patru din Mehedinţi.
Nici unul nu a obţinut peste şapte la examenul care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice la Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal, organizarea judiciară şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Singurul din Oltenia care a fost aproape de a fi admis, fiind şi primul picat, este Cosmin Romică Cicoş, doljeanul obţinând nota 6,69. La tribunale, dintre cei 12 candidaţi din Dolj, patru din Olt, şase din Mehedinţi şi nouă din Gorj, nici unul nu a fost admis. Singura admisă dintre cei 316 candidaţi este Anca Vâlceanu, din Bucureşti, care a luat examenul cu nota 8,15.

Cauze complexe ale acestor rezultate

Rezultatele slabe de la acest examen se înscriu în tradiţia ultimilor ani, când aceste concursuri nu au putut suplini deficitul de judecători şi procurori din sistemul judiciar românesc.
Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova spune că la nivelul Parchetelor din judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt şi Gorj este nevoie de personal şi se aşteaptă ocuparea acestor locuri.
„La nivelul Parchetelor avem nevoie de procurori. Noi nu putem decât să solicităm la CSM să ni se dea magistraţi, ocuparea acestor locuri putându-se face prin mai multe modalităţi, printre care şi acest examen“, a declarat Aurel Băjenaru, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Reprezentanţii facultăţilor de Drept susţin că slaba pregătire a celor care s-au prezentat la acest examen nu este influenţată de calitatea învăţământului juridic. „Este vorba de cauze complexe şi nu doar de o lipsă a sistemului de învăţământ. Candidaţii vin la acest examen după cinci ani de practică, timp în care ei ar trebui să aprofundeze, nu să piardă cunoştinţele dobândite în facultate“, a explicat Sevastian Cercel, prodecanul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova.

Condiţii

La concursul de admitere în magistratură pot participa persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau de procuror şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică asimilat prin lege judecătorilor şi procurorilor, avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul parlamentului, administraţiei prezidenţiale, guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, cu o vechime în specialitate de cel puţin cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII