11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVocile cartierului intră în vacanţă

Vocile cartierului intră în vacanţă


Proiectul prin care Gazeta de Sud le oferă craiovenilor şansa de a le spune autorităţilor pe şleau care sunt bubele cartierelor din Bănie intră în vacanţă, o dată cu beligeranţii. În septembrie, „Fii vocea cartierului tău!“ revine cu o dezbatere chiar în inima Craiovei.

Şi prin cartierele Craiovei bate vânt de vacanţă. Lumea pleacă în concedii, stă cu gândul la ştranduri sau preferă caniculei care topeşte asfaltul prost umbra. O umbră în care se dizolvă până şi problemele până mai ieri tocate zilnic la colţ de stradă şi pe care oamenii n-au reuşit să le strige până când Gazeta de Sud, cel mai citit regional din România, nu le-a sărit în ajutor. Se întâmpla în noiembrie 2006, când conducerea ziarului a decis că locuitorii Băniei trebuie să-şi exercite dreptul de a-i trage la răspundere pe aceia pe care i-au ales, fără a sta la cozile registraturilor, fără a îndura toanele unor funcţionari proşti şi leneşi pe deasupra şi fără a fi nevoiţi să aştepte 30 de zile un răspuns de toată jena la o jalbă depusă cu speranţa că în cartier se va repara o reţea, se va astupa o groapă sau se va tăia un copac putred gata să strivească nişte maşini în parcare sau, mai rău, niscaiva trecători. Aşa s-a născut „Fii vocea cartierului tău!“, un proiect care a reuşit să-i pună faţă în faţă, o dată pe lună, de fiecare dată în alt cartier, pe contribuabili şi pe aceia care le cheltuiesc banii. De atunci au trecut şapte luni, în care peste o mie de craioveni au ţinut să aibă Gazeta de Sud alături în şapte confruntări directe cu autorităţile, în şapte cartiere ale oraşului. Echipa care a asigurat derularea acestui eveniment unicat crede acum că este firesc să respecte în primul rând vacanţa craiovenilor, cărora le dă întâlnire în septembrie, în centrul Craiovei, într-un spaţiu şi la o dată care le vor fi comunicate spre sfârşitul verii.

Oficialii, surprinşi

Proiectul a început în Craioviţa, în noiembrie 2006, şi a avut un succes pe măsura emoţiilor organizatorilor şi ale autorităţilor. Locul întâlnirii s-a dovedit neîncăpător în ciuda dimensiunilor, tot aşa cum păsurile oamenilor păreau fără număr. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, declara, a doua zi, că „s-a întâmplat ceva, nu-mi dau seama exact ce anume, dar cred că e bine şi pentru oameni. Parcă ar avea mai multă încredere şi în ei, şi în noi. Altceva decât la audienţe, la şedinţele din primărie sau de la partid“. Unul dintre directorii săi, la fel de surprins, spunea că nu şi-a imaginat că o comunitate poate comunica în acest mod cu oficialităţile şi cu furnizorii de utilităţi. „A fost ceva deosebit şi cred că avem de învăţat cum să determinăm priorităţile beneficiarilor noştri şi cum să le înţelegem“, afirma, la câteva ore de la încheierea dezbaterii din Craioviţa, Constantin Stamatoiu, directorul Companiei de Apă Oltenia. Aceleaşi aprecieri din partea a sute de oameni care au răspuns invitaţiei GdS în cartierul 1 Mai, în decembrie 2006, apoi în Valea Roşie, în ianuarie 2007. Întâlnirie din cartierele George Enescu, în februarie, Brestei, în martie, Brazda lui Novac, în aprilie, Rovine, în mai, au mobilizat alte câteva sute de craioveni.

Anchete estivale

Gazeta de Sud a răspuns cum a ştiut mai bine apetitului participanţilor de a-i trage de mânecă pe răspunzători, în frunte cu primarul Craiovei. Acuzele lor au fost publicate aproape integral, pentru ca măcar simpla lor apariţie în presă să constituie semnale de alarmă, şi nu numai pentru Primăria Craiova. În plus, multe sesizări au fost urmărite jurnalistic, în sensul că autorităţile au fost solicitate să dea explicaţii în interesul opiniei publice. Pe cale de consecinţă, unele nerealizări au fost trecute pe lista „rezolvatelor“, după ce Gazeta de Sud a scormonit în bucătăria internă a administraţiei, unde a descoperit că se mânca incompetenţă şi delăsare cu polonicul. Alte nevoi le dau şi acum de furcă funcţionarilor publici, aşa cum există şi promisiuni neonorate de care nu se mai ocupă nimeni, dar de care Gazeta de Sud îşi va face din nou timp până în septembrie, la o nouă confruntare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS