Pensionarii vor picheta sediul Guvernului şi al prefecturilor

Autori


Pensionarii afiliaţi la Federaţia Naţională a Pensionarilor (FNP) vor picheta, marţi, 19 iunie, sediile Guvernului şi ale prefecturilor din ţară pe fondul nemulţumirilor legate de nivelul scăzut de trai şi nivelul punctului de pensie, a anunţat astăzi preşedintele federaţiei, Vasile Cazacu.

"Am trimis o scrisoare în luna februarie Guvernului prin care am cerut să se ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale pensionarilor şi le-am comunicat că vom trece la acţiuni de protest în cazul în care nu se vor rezolva problemele. Nu am primit niciun răspuns, astfel încât am decis că pe 19 iunie, între orele 9.00 şi 11.00, vom picheta sediile Guvernului şi ale prefecturilor din ţară", a explicat Cazacu pentru The Money Channel. Acesta a precizat că se aşteaptă ca la pichet să participe până la 300 de pensionari, însă acest lucru depinde de modul în care se va organiza fiecare filială din ţară.

Cazacu a mai spus că FNP intenţionează să acţioneze în judecată Guvernul şi va trimite scrisori către forurile europene în care va prezenta situaţia cu care se confruntă persoanele vârstnice din România.


Pensionarii solicită majorarea valorii punctului de pensie, astfel încât acesta să ajungă la 45% din valoarea salariului mediu, analize medicale gratuite şi compensarea serviciilor stomatologice. Totodată, reprezentanţii FNP cer acordarea soţului supravieţuitor, a cărui pensie nu depăşeşte salariul minim pe economie, a unui ajutor material lunar care să nu fie mai mare decât valoarea pensiei medii. În acelaşi timp, liderii federaţiei cer acordarea lunară de ajutoare sociale pentru pensionarii ale căror pensii sunt mai mici decât salariul minim pe economie. Aceste ajutoare ar putea permite ca valoarea pensiilor să ajungă la 350 lei. Potrivit estimărilor FNP, în România 72% din cei peste 4,6 milioane de pensionari au pensii mai mici de 350 lei.

FNP cere Guvernului aprobarea, în regim de urgenţă, a unui act normativ prin care se va garanta familiilor de pensionari, care locuiesc în casele naţionalizate, că vor putea locui în imobilele respective până la momentul în care autorităţile vor putea să le ofere alte locuinţe.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 13 iunie 2007

Actualitate

» ACR protesteaza împotriva propunerii de a interzice detectoarele de radar
» Mai puţină birocraţie în învăţământ din 2008
» 28 de imigranţi recuperaţi în Malta
» Despăgubirile pentru culturile calamitate de secetă, acordate până la 1 august
» Pensionarii vor picheta sediul Guvernului şi al prefecturilor
» Teză cu subiect unic la română
» Înmormântare cu efecte speciale
» Vocile cartierului intră în vacanţă
» Casa Albă regretă atentatul din Liban
» Financial Times: România şi Bulgaria scapă de sancţiuni
» Franco Frattini: Nu putem accepta martorii anonimi, în cazul închisorilor secrete ale CIA
» Vânzările autoturismelor second-hand au scăzut cu 40%

Local

» ELECTROPUTERE, cumpărată de arabi
» Chilipiruri pentru dom’ prefect
» Sindicaliştii i-au fluierat pe patronii CEZ Oltenia
» Baie comunală de 1,5 miliarde de lei
» Scurte ştiri
» Şi-a incendiat gospodăria
» Nici un lac de agrement amenajat
» Bătaie între minori la Izbiceni
» Furt de lemne
» Concurs de rabe pe DN 67
» Blestemul zebrelor
» Tir răsturnat la Pădurea Sarului
» Drumurile naţionale, în ceaţă
» Pensionarii se bat pe locurile de tratament de pe litoral

Dolj

» Reconstrucţia Rastului, pe ultima sută de metri

Gorj

» Maria Băndoiu şi colecţia sa de costume populare
» Paznici, la furat de gazolină
» Greva de la STAR GLASS continuă
» Autorul unui accident s-a ascuns

Sport

» Scurte ştiri
» Gallovits, în sferturi
» Pavel se descurcă în Germania
» O singură necunoscută

Bani & Afaceri

» Opel Antara este urmaşul Fronterei
» CEZ nu va face debranşări
» BCR şi CEC, luate la bani mărunţi
» Ford vrea Daewoo Craiova pentru a face faţă cererii în Europa
» Începe construirea fabricii Pirelli de la Bumbeşti-Jiu

Magazin

» Muşchi umplut
» Fereşte-te de radar!
» Capelvenere, o ferigă pretenţioasă
» Energie electrică
» Briard, un câine de familie
» Cum alegem aparatul de aer condiţionat
» Poligloţi în scutece
» Bancul zilei
» IA TE UITĂ

Opinii

» O moţiune ca o loţiune

Top