Cu o imensă dragoste pentru copii, cu bunătate şi înţelegere, dar şi prin metode secrete, doar de el ştiute, reuşeşte să vrăjească orice pitic pentru că, aşa cum chiar el o spune: „Eu sunt… magician“.
Nici nu mai ţinem minte de câte ori am auzit „Abracadabra… hocus-pocus!“ şi am stat liniştiţi, ştiind că micuţii noştri sunt pe mâini bune, în faţa micului ecran. Dar ştim că, pentru noi, Marian Râlea va fi mereu Magul. „Nu m-am despărţit niciodată de postura de magician“, mărturiseşte actorul, aşa că, de Ziua Copilului sau de Crăciun, când Moşul coboară din trăsura sa pentru a le oferi daruri celor mici, îl găsim pe Marian Râlea în mijlocul prichindeilor. Şi asta, de mai bine de 17 ani, cam tot atât cât a realizat emisiuni de genul „Tip-top minitop“ (1991), „Abracadraba“ (1995). Li s-au alăturat numeroasele filmuleţe, cu copii actori, astăzi vedete de prestigiu, de exemplu Dana Rogoz, dar şi pelicule de cinematografe, printre care „Spaima zmeilor“. Între el şi copii există o relaţie deosebită, dar, în acelaşi timp, şi o experienţă interesantă, care astăzi îi furnizează „libertatea de a aduce ceva din adevărul şi sinceritatea lor pe scenă. Copiii m-au adoptat pe mine, nu eu pe ei şi, dacă ei nu erau de acord ca eu să devin Magician, cred că nu puteam să am pălărie şi acum (referire la prezenţa sa pe scenă alături de prichindeii craioveni la Festivalul Copiilor din 1 Iunie)“.
Dragostea dintâi
S-a întors însă întotdeauna acolo, pe scena teatrului, pentru că iubeşte acel loc, căci „scena are acea sinceritate, un act irepetabil se produce acolo. Nu cred că aş putea trăi fără scenă“. S-a dedicat ei, trăind fiecare rol cu toată fiinţa sa, de la debutul la Teatrul Bulandra, acolo unde, timp de zece ani, a putut fi urmărit interpretându-l pe Tusenbach, în „Trei surori“, Cassius, în „Iulius Caesar“, Nebunul, în „Woyzeck“, sau Caius, în „Caligula“. Cu stilul lui caracteristic, a reuşit să se facă iubit şi de spectatorii Studioului „Cassandra“, dar şi de cei ai Teatrului Mic. Artist complet, Marian Râlea trece cu o uşurinţă demnă de invidiat de la roluri comice, care fac deliciul sălii, de altfel, şi preferatele sale, la roluri cu o încărcătură dramatică. La Teatrul de Comedie îl vedem în „Slugă la doi stăpâni“ sau în „Aceşti nebuni făţarnici“, în timp ce la Teatrul Mundi îl admirăm în „Călătorie spre Ierusalim“.
A fost odată
Şi astăzi, „Magicianul“ îşi pune deoparte, pentru câteva clipe, mantaua sa, lăsând să se vadă, cu timiditate, actorul şi omul din spatele lui, cu ale sale poveşti. Încă de mic, ştia că drumul lui prin viaţă avea să se împletească iremediabil cu teatrul, căci fratele său mai mare, cel care a ales acelaşi drum, i-a insuflat ceva din dorinţa sa aprigă de a face artă, de a deveni mesagerul ei. Şi cele două măşti, una tristă şi cealaltă veselă, pe care le vedea, copil fiind, de fiecare dată când trecea pe lângă Teatrul din Braşov- oraşul natal- îi inspirau tot felul de scenarii despre ceea ce s-ar putea ascunde în spatele lor. Şi-a spus că într-o zi va reuşi să desluşească misterele. După terminarea liceului îşi încerca norocul la Institutul de Teatru şi Film din Bucureşti. A citit şi a studiat mult. Îşi propusese să intre în fruntea listei. La cei 180 de candidaţi pe un loc, oricine ar fi zis că e practic imposibil să iei din prima. Marian Râlea a candidat pe opt locuri. Iar al patrulea a fost al lui. De aici încolo, nimic nu l-a oprit să devină cel mai bun, să vorbească şi să trăiască prin şi pentru arta teatrală.
