11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlimpicii cool de la Cuza

Olimpicii cool de la Cuza

Veseli, plini de viaţă şi optimişti, olimpicii de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ debordează de energie. Trăiesc viaţa la maximum şi gustă din plin atât din micile plăceri ale adolescenţei, cât şi din succesul primelor locuri la olimpiadele şi concursurile naţionale.

„Îmi place să vorbesc şi să râd“, „Sunt pe primul loc la distracţii“, „Îmi place moda, îmi plac petrecerile, îmi place să trăiesc viaţa“ sunt lucruri pe care olimpicii de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ le spun atunci când încep să vorbească despre ei. Şi cu toate că par nişte adolescenţi obişnuiţi, cu precupările oricărui tânăr la liceu, ei sunt deosebiţi pentru că au găsit formula magică prin care îmbină perfect performanţa la olimpiade cu distracţiile anilor de liceu. La prima participare la o olimpiadă naţională de limba germană, Roxana Ilie, elevă în clasa a IX-a la CN „Elena Cuza“ din Craiova, a luat premiul I. „Am luat premiul I la proba scrisă şi premiul III la proiect. Am început să învăţ germana în clasa a V-a. Îmi plac în general limbile străine. Ştiu engleză, am învăţat de la televizor să vorbesc italiană şi portugheză, înţeleg italiană şi acum încerc să învăţ rusa, dar nu ştiu dacă o să reuşesc“, a spus Roxana. În timpul liber se uită la documentarele de pe Discovery şi la meciurile de fotbal ale echipelor Steaua şi Manchester United, fotbaliştii ei preferaţi fiind stelistul Nicolae Dică şi Cristiano Ronaldo.

Premiul I la olimpiada de limbă spaniolă

Prima participare la o olimpiadă naţională a fost cu noroc şi pentru Irina Daniela Gheorghişor, care a obţinut premiul I la proba de limba spaniolă. Cu toate că nu studiază această limbă decât de doi ani şi la olimpiadă a concurat cu elevi de la licee de limba spaniolă care au început studiul ei în clasele primare, eleva din Craiova a reuşit să le ia premiul cel mare. „Am vrut să fac ceva diferit şi atunci am ales să studiez limba spaniolă, pe care am văzut că o înţeleg de la televizor. Aş vrea ca şi în viitor să urmez ceva care să aibă la baza tot limba spaniolă şi aş pleca în străinătate la studii dacă mi s-ar oferi o bursă“, a spus Irina.

„Noi învăţăm, dar ne şi distrăm“

„Am luat premiul III la olimpiada de limba germană din acest an. În clasa a IX-a am luat tot locul III, iar în clasa a X-a am luat menţiune. Engleza o ştiu mai bine şi am vrut să mă perfecţionez pe germană. Ştiţi, la noi olimpiadele sunt moştenire de familie. Şi verişoara mea a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale la engleză. Acum e avocat în Anglia. Cam atât despre carte“, a spus râzând Oana Adela Pereţ, elevă în clasa a XI-a. Vorbăreaţă şi veselă, aşa cum se şi caracterizează, Adela a povestit cu mult entuziasm despre toate sporturile pe care le-a practicat. Nu lipseşte de la nici o manifestare sportivă şi a participat de curând la Crosul Sănătăţii, organizat cu ocazia Zilei Europei. A făcut până anul trecut volei, dar s-a retras pentru că nu prea câştiga la concursuri. Joacă baschet la orele de sport, schiază de la şase ani şi merge la munte în fiecare iarnă. În generală a făcut dans sportiv, iar anul trecut s-a dat cu parapanta pe Cheile Turzii şi este nelipsită de la petrecerile prietenilor ei. „Îmi place să merg la petreceri şi, mai ales, să organizez petreceri. Anul trecut am făcut o superpetrecere de Hallowen. Îmi place să mă distrez, să râd, să povestesc. Nu stau toată ziua cu nasul în cărţi. Prind foarte repede, din clasă“, a povestit Adela. „Dar are numai note mari. Adică numai zece“, a spus Raul Mihai Stancu, colegul ei, şi el olimpic la germană. „Nu am numai zece. Am luat câte un şapte la informatică şi logică. Dar nu contează ce note am eu la şcoală. Important este că oamenii trebuie să înţeleagă că noi învăţăm, dar ne şi distrăm. Facem parte din acea categorie de elevi care prind repede“, a zis Adela. Raul este şi el un abonat al premiilor la olimpiadă. Anul acesta a luat locul II, la proba de proiect în limba germană, iar în clasa a X-a, locul III la olimpiada naţională. În generală era însă laureatul concursului Goethe, unde a luat de la menţiuni la premiul I. „Eu sunt pe primul loc la distracţii pentru că părinţii mă lasă şi mă răsplătesc în acest fel şi primul la plecat de la şcoală, pentru că, fiind olimpici, ne alegem de la prima oră materiile de la care putem să plecăm, cum ar fi fizica, sportul sau chimia. Stau foarte mult timp şi cu prietena mea, pe care o iubesc foarte mult“, a spus Raul.

Un candidat la preşedinţie

Dragoş Becheru, elev în clasa a X-a, are două mari pasiuni: engleza şi istoria. Cu toate că anul acesta a obţinut menţiune la olimpiada naţională de istorie şi a ratat calificarea şi la engleză, după ce a susţinut ambele olimpiade judeţene într-o zi, la anul promite că va merge la amândouă naţionalele şi va lua premii. Este un analist al vieţii politice şi consideră că preşedintele Traian Băsescu este un politician „abil, periculos pentru stânga politică şi de aceea a fost demis“ şi de aceea îl şi susţine. Cu toate că citeşte mult pentru că trebuie să îşi construiască de pe acum discursul cu care vrea să câştige electoratul atunci când va candida la preşedinţia României, Dragoş spune că nu depune foarte mult efort.
„Nu sunt o persoană care să moară cu cartea de gât. Nu depun un efort extrem pentru a învăţa. Este un reflex, învăţ din viaţă“, a explicat Dragoş.

„Adevăraţi cetăţeni europeni“

„Talentul nu vine la cineva care are ochelari sau la o persoană care se îmbracă de la Prada. Este pur şi simplu ceva cu care te naşti şi pe care trebuie să îl dezvolţi“, consideră Dana Călin, elevă în clasa a X-a, care a obţinut menţiune la olimpiada naţională de limba şi literatura română. Deşi citeşte mult şi scrie la revista şcolii, Dana îşi face întotdeauna timp pentru ea. Merge la cosmetică, la cumpărături şi nu ratează niciodată o ieşire în oraş cu prietenii. „Am o viaţă normală. Ies în oraş, merg la cumpărături, îmi place moda, îmi place să mă aranjez. Am viaţă socială, nu trăiesc doar printre cărţi“, a povestit Dana, care speră ca într-o zi să îşi ducă la final proiectul de a scrie un roman despre viaţa adolescenţilor din zilele noastre. Laura Maria Dragonu, elevă în clasa a X-a, este pasionată de literatură şi este olimpică la limba şi literatura română, obţinând în acest an la olimpiada naţională menţiune. Cu toate că nu poate să numească o carte preferată, Laura îi citeşte cu plăcere pe Mircea Cărtărescu şi Andrei Pleşu şi speră să lucreze într-o ambasadă. „Îmi place să citesc, dar pentru o olimpiadă nu înseamnă să înveţi cuvânt cu cuvânt. Ţine de creativitate“, a spus Laura. Denisa Tudor, elevă în clasa a XI-a, a obţinut menţiune la olimpiada de limba şi literatura română. Va pune bazele unei reviste pentru elevi interactivă după modelul Messenger. „Conduc de la 13 ani şi am avut deja două accidente minore. Am dat într-un gard şi în uşa de la garaj. Îmi place mult să conduc şi de-abia aştept să îmi iau carnetul ca să fiu în legalitate. Am să încep şcoala de şoferi pe care le-o oferă liceul nostru gratis elevilor olimpici“, a spus Denisa. Şi după ce i-ai cunoscut pe olimpicii CN „Elena Cuza“ nu poţi decât să îi dai dreptate lui Mircea Năstase, directorul colegiului. „Aveaţi vreun dubiu? Elevii noştri sunt adevăraţi cetăţeni europeni“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII