18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTâlhărie şi viol lângă Băileşti

Tâlhărie şi viol lângă Băileşti

Florin Auraş D., de 18 ani,  Marian O.,  de 15 ani, şi Marius T., de 13 ani, toţi trei din municipiul Băileşti, sunt cercetaţi de poliţiştii doljeni pentru comiterea infracţiunilor de furt şi viol. În  noaptea de 23 spre 24 aprilie, în jurul orei 3.00,  Poliţia municipiului Băileşti a fost sesizată de către Mihai N., de 29 ani, din Cioroiaşi, şi de Daniela G., de 25 ani, din Băileşti, că în jurul orei 21.30, au fost victime ale infracţiunilor de tâlhărie, respectiv viol. Cei doi se aflau în autoturismul lui Mihai N. şi au fost surprinşi de trei tineri care tranzitau zona cu o căruţă. Sub ameninţări, tinerii l-au deposedat pe bărbat de o staţie de amplificare, un telefon mobil, 200 de euro şi 200 lei, iar doi dintre ei au întreţinut raporturi sexuale cu tânăra aflată în maşină.
Florin Auraş D. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pe timp de 24 ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, în sarcina sa reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate, viol şi furt calificat, iar astăzi va fi condus la Judecătoria Băileşti cu propunere de arestare preventivă. Marian O.  este cercetat în stare de libertate sub aspectul  săvârşirii aceluiaşi gen de infracţiuni. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS